Este necesară o reglementare a situației incompatibilităților aleșilor locali

Partidul Național Liberal consideră că situațiile din legea ANI și din celelalte legi privind incompatibilitățile trebuie reglementate, întrucât riscă să genereze atât blocarea administrațiilor locale, cât și dispute juridice, din cauza interpretărilor divergente ale instanțelor. PNL vrea să aducă subiectul în atenția forului de conducere al USL, deoarece un număr important de aleși locali sunt afectați de această situație și trebuie găsite soluțiile pentru ca presiunea din această zonă să fie eliminată. Ne dorim ca aleșii locali să lucreze în interesul oamenilor pe care îi reprezintă, nu să rămână captivi în situații de incompatibilitate.
Milităm pentru discuții deschise implicând toate variantele posibile tocmai pentru a răspunde solicitărilor din cadrul rapoartelor pe MCV, care încurajează îmbunătățirea procedurilor și practicilor judiciare și revizuirea cadrului legal al ANI, în sensul unei funcționări mai coerente.
Numărul tot mai mare de aleşi locali declaraţi incompatibili de ANI demonstrează faptul că ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui în acest sistem complex. În realitate, sunt 120 de primari în stare de incompatibilitate. Conflictul semnalat este între public şi public, când în mod normal reglementările în materie de integritate ar trebui să vizeze derapaje instituţionale ce privesc conflictul între public şi privat. Ceea ce e justificat să constituie stare de incompatibilitate e situaţia în care interesele private ale unei persoane care exercită o funcţie de autoritate publică şi interesele publice nu sunt în concordanţă. Mare parte din situaţiile prezente de incompatibilitate privesc împrejurări în care primarul, ca reprezentant al comunei, face parte, de exemplu, din consiliul de administraţie al societăţii de Apă şi Canal.
Până acum nu există nicio decizie irevocabilă, iar soluţiile instanţelor sunt contradictorii. Probabil că în momentul în care vom avea un număr mai mare de hotărâri pronunţate, iar tendinţa lor de a fi contradictorii se va menţine, cea mai bună soluţie va fi cea propusă de Ministerul Justiției şi anume un recurs în interesul legii, pentru a se da o dezlegare unei probleme de drept şi pentru a se asigura aplicarea unitară a legilor pe întreg teritoriul.
 
                
 
  25.09.2013                           Departamentul de Comunicare al PNL Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 475

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 482

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3736

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 596

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 996

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2622

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3608

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 425

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1101

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 969

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 655

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4543

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1178

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 843

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 793