Mangalia are nevoie de proiecte europene

Organizaţia municipală PNL Mangalia susţine realizarea proiectelor europene Parc Evergreen, Aleea Teilor şi Callatis, istorie la malul Mării Negre. Totodată, PNL Mangalia sprijină demersurile primarului Radu Cristian de a găsi surse de finanţare pentru finalizarea lucrărilor, după data de 31 decembrie 2015, când expiră bugetul UE. 

Aceste proiecte sunt dorite de populaţie şi reprezintă o mare oportunitate de dezvoltare şi modernizare a Mangaliei. De aceea, actuala administraţie locală trebuie să aibă ca prioritate realizarea Parcului Evergreen, reabilitarea Aleii Teilor şi valorificarea turistică a zidurilor vechii cetăţi Calatis.

PNL Mangalia condamnă atitudinea politicianistă a consilierilor locali PSD, care blochează, constant, în ultimele luni, continuarea lucrărilor la proiectele europene. Apropierea alegerilor locale ar trebui să motiveze consilierii PSD în promovarea unor proiecte comunitare, nu în blocarea altora, doar pentru că au fost iniţiate de primarul Radu Cristian.

Locuitorii Mangaliei au dreptul să afle despre manevrele desuete, prin care consilierii PSD, oaspeţi ai mai multor partide, încearcă să revină în opţiunile electoratului. Aceşti „dinozauri politici” vor să frâneze viitorul Mangaliei şi refuză să accepte că societatea doreşte un nou tip de politică, iar schimbarea trebuie să înceapă chiar cu ei.
 
11 decembrie 2015                                                                                    Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul fostei șefe de la THR Marea Neagră, consilier local la Mangalia, declinat la Curtea de Apel Constanța

13 Feb 2024 915

Licitații publice Printre beneficiari, trusturi media naționale. OMD Mangalia promovează sudul litoralului sau imaginea primarului Radu Cristian? (DOCUMENTE)

14 Aug 2023 1955

Firme Constanța Primăria Mangalia, un nou contract cu M&D Promedia Team SRL, firma unui fost candidat PNL pentru Consiliul Local!

11 Jul 2023 968

Declarații de avere Constanța Averea și interesele consilierului județean PNL Dana Mariana Constantinescu

06 Jul 2023 1422

Unul dintre SRL-urile unui fost candidat PNL pentru Consiliul Local mai primește un contract de la Primăria Mangalia (DOCUMENTE)

23 Jun 2023 1242

Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion. „Liberalii încep să aibă tot mai multe probleme în Constanța“

13 Jun 2023 1244

Fosta șefă de la THR Marea Neagră, în prezent consilier local la Mangalia, în proces cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2897

#Dobrogea144 Bogdan Iulian Huțucă, deputat și președinte PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

14 Nov 2022 1666

Ce averi și interese au aleșii județeni constănțeni din actualul mandat? (VII)

04 Feb 2021 2950

Se organizează ședința de constituire a noului CL Mangalia

30 Oct 2020 2157

#alegerilocale2020 Mihai Lupu, candidat pentru funcția de președinte al CJC - “Atitudinea de tătuc trebuie să dispară în Constanța. PNL are o echipă formidabilă, de primari și consilieri județeni” (video)

05 Sep 2020 3797

#alegerilocale2020 Candidatul liberal Cristian Radu, magnet pentru fonduri europene la Primăria Mangalia. Vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Marcel Boloș, prezenți (galerie foto+video)

05 Sep 2020 2629

LIVE VIDEO #alegerilocale2020 Vicepriministrul Raluca Turcan și ministrul Marcel Boloș, în conferință la Constanța. Trei proiecte, semnate azi la Mangalia (galerie foto+video)

04 Sep 2020 2443

#alegerilocale2020 PNL cere votanților PMP și USR PLUS o majoritate pentru modernizarea Mangaliei, format în jurul primarului Radu Cristian

01 Sep 2020 1903

Donații de echipamente. Continuă eforturile pentru consolidarea platformei de suport social - Împreună Constanța

10 Apr 2020 1514