Comunicat ARD - Iustin Roman

Iustin Fabian Roman, candidatul ARD pe Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor

„În cartierul Far, infracţionalitatea a atins cote alarmante"

Iustin Fabian Roman, candidatul ARD Constanţa pe Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor a continuat şi astăzi întâlnirile cu cetăţenii judeţului Constanţei.

De această dată, Iustin Fabian Roman a discutat cu locuitorii comunei Cumpăna, dar şi cu cei ai cartierului Far din Constanţa. „În comuna Cumpăna am avut ocazia să discut cu mai mulţi localnici care s-au plâns din cauza lipsa locurilor de muncă, din pricina câinilor comunitari şi a asfaltărilor. Există străzi în Cumpăna care, după ploaie, se umplu de noroi. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi din această cauză şi le-am promis că vom găsi o soluţie pentru a rezolva situaţia. În cartierul Far am întâlnit aceeaşi problemă a infracţionalităţii crescute. Unii locuitori mi-au spus chiar că le este frică să iasă seara din case sau să-şi lase copiii afară, la joacă. În ultima vreme a fost o creştere a incidenţei cazurilor de tâlhării, iar oamenii nu înţeleg de ce Poliţia Locală şi cea naţională nu iau măsuri pentru a-i proteja", a declarat Iustin Fabian Roman. Candidatul ARD Constanţa pe Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor le-a vorbit oamenilor şi despre proiectul privind instituirea unei taxe de solidaritate, impuse companiilor şi firmelor care activează în domeniul energetic desfăşurând activităţi de exploatare a resurselor naturale şi furnizare a energiei electrice nucleare şi eoliene în judeţul Constanţa, precum şi în zona economică a Marii Negre . Beneficiarii direcţi şi exclusivi ai sumelor rezultate din încasarea taxei de solidaritate vor fi cetăţenii judeţului Constanta, autorităţile competente având obligaţia de a distribui aceste sume către sistemul judeţean de sănătate, către cel de educaţie, precum şi către cetăţeni, pentru acoperirea costurilor de încălzire a locuinţelor în timpul sezonului rece.

Biroul de Presă

ARD Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1170

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1210

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1270

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1197

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1352

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1496

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1938

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1565

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1603

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1845

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3718

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3097

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6156