Comunicat - UNPR

Valeriu Steriu: În Bistrița vom avea un rezultat bun, cu două cifre.
 
Președintele UNPR, Valeriu Steriu a participat, alături de reprezentanți ai conducerii centrale a partidului, la evenimentul de lansare a candidaților Uniunii în județul Bistrița-Năsăud. În cadrul discuțiilor, Valeriu Steriu și-a exprimat convingerea că, la nivel județean, UNPR va avea un rezultat foarte bun, adică un scor din două cifre și șanse de a da primarul municipiului reședință de județ. ”Și eu, și echipa ce mă însoțește suntem mai mult decât încântați să vedem selecția de mare calitate a candidaților pe care îi avem în județul Bistrița Năsăud”, a declarat Valeriu Steriu. Acesta a adăugat că în această campanie, „ trebuie să stăm aproape de oameni. Noi nu candidăm pentru funcții. Candidăm pentru a arăta oamenilor că putem veni cu proiecte mai bine realizate decât cei de dinainte”.
 
Valeriu Steriu a arătat că ”viziunea unui partid nu se referă doar la anul viitor sau la anul acesta. Un partid se gândește la cum ar dori să arate țara peste 30 sau 40 de ani. Așa au făcut și înaintașii noștri, cei care au făcut momentele importante din istoria noastră, precum Unirea și Independența”. Președintele UNPR a declarat că, dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, ceea ce vedem sunt cifre foarte triste: ”vedem 5 milioane de români care au plecat să muncească în afara țării, vedem că pământul, fabricile, întreaga industrie trec în mâna străinilor și vedem că resursele noastre vor fi tot mai puțin accesibile românilor. Avem așadar obligația să generăm o clasă politică mult mai competentă și mult mai atentă la ceea ce vom face în viitor”.
 
”Ne definim ca un partid de centru stânga. Dar progresul nu ține seama de stânga sau de dreapta. Orice lucru pe care îl putem face pentru a duce țara înainte, pentru a o moderniza și pentru a o duce pe un drum mai bun, este în doctrina noastră. Cred că ceea ce este important în acest turneu este că aflăm de la oameni, de la candidați și de la toți ceilalți care sunt problemele și ce trebuie să ne preocupe pentru a face cât mai mult bine întregii națiuni”.

Valeriu Steriu a mai declarat că în aceste alegeri locale este important ca organizațiile și candidații să muncească și, mai ales, să fie atenți la ziua votului și la buna organizare. ”Toate acestea trebuie urmărite pentru a nu avea niciun fel de surpriză”, a afirmat președintele UNPR. Acesta a adăugat că va veni în Bistrița-Năsăud de câte ori va fi invitat pentru a sprijini organizația locală și candidații care au în acest moment un potențial deosebit.
Din partea UNPR, în județul Bistrița-Năsăud vor candida pentru funcția de primar Liviu Rusu (fost președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud) – Bistrița, Ioan Vasile Bindea – Beclean, Marius Farcaș – Năsăud, Teodor Beșa – Bistrița Bârgăului, Daniel Colțescu – Budești, Ionel Bidian – Chiochiș, George Ovidiu Cira – Coșbuc, Dan Marius Cotu – Dumitra, Vasile Costinea – Dumitrița, Mihai Văsieș – Ilva Mare, Carmen Haruța – Livezile, Simion Radu Vărzari – Lunca Ilvei, Petru Sângeorzan – Maieru, Martin Schuster – Matei, Ionela Iuliana Benzari – Mărișelu, Florin Dreptate – Miceștii de Câmpie, Valer Daniel Bota – Milaș, Valentin Băbălău – Monor, Pavel Daniel – Nușeni, Ioan Rusu – Parva, Mihai Serenciuc – Petru Rareș, Dumitru Gavriloaie – Rebra, Ioan Mare – Romuli, Nicolae Puica – Salva, Avram Cornea – Silivașu de Câmpie, Ambrozie Domide – Șanț, Macarie Vasile – Șieu, Olimpiu Filip – Șieu Măgheruș, Grigore Sălăgean – Șieu Odorhei, Luțu Teglar – Teaca, Ovidiu Moldovan – Telciu, Dănuț Dumitru Răzvanță – Tiha Bârgăului, Marcela Dorina Șerban – Uriu.
 
Biroul de presă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 750

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1392

Un fost consilier local din Cogealac preia o firmă de la un cunoscut om de afaceri constănțean

20 Feb 2023 2105

Fiul unui fost lider UNPR a mai pus bazele unei firme cu profil de restaurant. În trecut, Ioniță senior a făcut business cu liberali de top

26 Sep 2022 3266

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1972

Firma fostului președinte UNPR Constanța, George Lipoveanu, va asigura serviciile de salvamari în sudul litoralului

14 May 2021 5402

#alegerilocale2020 Prima candidatură pentru Primăria Constanța și CLM, respinsă de Biroul Electoral Municipal (documente)

17 Aug 2020 2728

Știați că….Data de 14 mai marchează Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

14 May 2020 1699

Valeriu Steriu, noul purtător de cuvânt al PSD. Teodor Meleșcanu va fi votat președinte al Senatului

09 Sep 2019 2461

Şef la Sanatoriul de la Techirghiol, fost vicepreşedinte UNPR, mort în a doua zi de Rusalii

17 Jun 2019 11232

Fostul președinte al UNPR Constanța, George Lipoveanu, și-a făcut o firmă

25 Apr 2019 2637

UNPR a depus lista candidaților pentru alegerea membrilor Parlamentului European

27 Mar 2019 1754

Ce anunț a făcut președintele UNPR, la Mamaia

02 Mar 2019 2925

Generalul Valeriu Nicuț s-a stins din viaţă

06 Dec 2018 3016

Gabriel Oprea și președintele Ion Răducanu, prezenţi la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR

18 Oct 2018 1838