Primul Congres al PMP a ales structura de conducere a partidului

Deputatul Elena Udrea este noul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară. PMP şi-a ales astăzi, 7 iunie a.c., conducerea, pentru prima
dată de la constituire, în cadrul primului Congres al partidului. “Este o onoare şi o responsabilitate uriaşă cea pe care am primit-o.
Vă promit că vom construi împreună partidul de care România are nevoie, că vom schimba clasa politică şi România în bine, că vom conta
în alegerile prezidenţiale din toamnă şi că vom fi primul partid din România în 2016”, a spus Elena Udrea, după anunţarea rezultatului
votului. În discursul său, noul preşedinte al PMP a spus că acest Congres reprezintă un moment important, care “încheie etapa romantică”
a PMP. “De acum trebuie să trecem la construcţia unui partid puternic”, a spus Elena Udrea.
Pentru preşedinţia Partidului Mişcarea Populară au candidat deputatul Elena Udrea şi fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.
“Începând de astăzi, avem un singur obiectiv: Preşedinţia României, în noiembrie 2014”, a spus Daniel Funeriu după numărarea voturilor.
“Niciunul dintre cei 209 membri ai Congresului care m-au votat, niciunul să nu lipsească la apelul PMP pentru a câştiga Preşedinţia în
iarnă”, a fost îndemnul lui Daniel Funeriu. Tot astăzi, noul preşedinte al PMP, Elena Udrea, a anunţat şi candidatul propus de partid pentru preşedinţia României, în persoana lui Cristian Diaconescu.
“Respectul pentru ţară, pentru demnitate, lege şi ordine pentru toată lumea, egalitatea de şanse, dreptul fiecăruia de a fi liber în ţara
lui reprezintă liniile solemne faţă de care mă angajez în faţa dumneavoastră. De asemenea, orice preşedinte al României trebuie să se
gândească la întregirea neamului românesc”, a declarat candidatul desemnat pentru Preşedinţia României, Cristian Diaconescu, la
Congresul PMP.
În cadrul Congresului, la care au participat 1.024 de delegaţi, au fost votaţi membrii Consiliului Executiv Naţional al PMP - format din
Preşedinte, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, nouă vicepreşedinţi şi nouă secretari executivi - precum şi membrii

Comisiei de Arbitraj şi Integritate şi ai Comisiei Centrale de Cenzori.

*Nota: In anexa gasiti componenta Consiliului Executiv National al PMP, ales in cadrul Congresului PMP din 7 iunie 2014.


7 iunie 2014

Departamentul de Comunicare al PMP

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul Bogdan Huțucă - „România, în aceste două zile, este inima politică a Europei“

06 Mar 2024 705

Congres PPE Bogdan Huțucă (PNL) - „Organizarea acestui eveniment în țara noastră reflectă importanța PNL în cadrul familiei politice europene"

03 Mar 2024 656

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 378

Discuții fără un acord în Congresul SUA vizavi de ajutorul către Ucraina

26 Jan 2024 5500

SUA Liderii politici din Congres au ajuns la un acord pentru evitarea paraliziei bugetare

14 Jan 2024 584

Când are loc Congresul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești! Anunțul președintelui UNEJ

31 Dec 2023 663

Un influent senator american s-a declarat „optimist” în legătură cu un acord privind ajutorul pentru Ucraina

17 Dec 2023 680

Congresul SUA a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate și dezvoltare a Mării Negre la nivelul președintelui Biden

14 Dec 2023 860

Congres extraordinar AUR Actriţa Ramona Bădescu s-a alăturat AUR

02 Dec 2023 2570

Premieră pentru România în Congresul american Participare record pentru onorarea Comisiei Wiesel la 20 de ani de la înființare. Eforturile României în combaterea antisemitismului și promovarea memoriei Holocaustului, lăudate în Congres

02 Dec 2023 614

Congres extraordinar AUR, pe data de 2 decembrie, la Alba Iulia

30 Nov 2023 865

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 838

Congresul Partidului Popular European va avea loc anul viitor la Bucureşti

12 Oct 2023 718

Congresul regional al Martorilor lui Iehova revine la Constanța

30 Aug 2023 2886

Congresul USR a votat un mandat pentru construirea unui pol de dreapta la alegerile din 2024

18 Jun 2023 1184