Senatorul Christian Gigi Chiru i-a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache, privind situația din Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu

În urma alegerilor locale din 05.06.2016, în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, ALDE a obținut șase mandate de consilieri locali, care nu au fost încă validați până în acest moment.
Prin Ordinul Prefectului nr.294/22.06.2016, consilierii locali au fost convocați la ședința de constituire a Consiliului Local al comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. În temeiul legii nr.215/2001 privind administrația publică locală cu modificările și completările ulterioare, art.30 alin.2, ,,Ședinta este legal constituită dacă participă cel puțin două treimi din numărul consilierilor aleși. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, ședinta se va organiza, în aceleași condiții, peste trei zile, la convocarea prefectului. Dacă nici la a doua convocare, reuniunea nu este legal constituită, se va proceda la o nouă convocare de către prefect, peste alte 3 zile, în aceleași condiții”. Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu este format din 17 consilieri locali, două treimi însemnând 12 consilieri, conform adresei din partea Instituției Prefectului – Județul  Constanța, nr.23976/04.12.2015,  transmisă către toate primăriile județului Constanța, în care se specifică: „1. Întrucât legiuitorul nu a stabilit cum să se procedeze atunci când, din aplicarea procentului majorității calificate (de 2/3) sau majorității simple (de jumătate+ 1) nu rezultă un număr întreg, actele administrative nu pot fi adoptate cu votul unui număr de consilieri care se situează sub raportul calculat, indiferent de câtimea lipsă, proporția fiind minimă și de neînlăturat. Prin urmare, neîndeplinirea condiției de cvorum necesară pentru valabilitatea actului administrativ are ca efect nulitatea actului adoptat, așa cum reiese din practica judiciară (Decizia Curții de Apel Iași nr.233/CA/2006)”.

Având în vedere acest aspect și faptul că la ședința de consiliu au fost prezenți doar 11 consilieri, nu a fost îndeplinită condiția de cvorum cerută de lege pentru desfășurarea ședintei de constituire a Consiliului Local Mihail Kogălniceanu.
„Nici până în acest moment cei şase consilieri ALDE nu au fost validaţi, iar Consiliul local al comunei Mihail Kogălniceanu a votat şi a aprobat Hotărâri de Consiliu Local care, în această situaţie, sunt lovite de nulitate. Vă precizez faptul că Prefectul judeţului Constanţa a fost notificat asupra situaţiei încă din luna iunie 2016, însă până acum nu a luat nicio măsură în acest caz”, se arată în interpelarea adresată de senatorul Christian Gigi Chiru ministrului Afacerilor Interne, Ioan-Dragoș Tudorache.
  
Parlamentarul constănţean consideră că situaţia din Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu este de neconceput şi l-a întrebat pe şeful MAI cum vede, din punct de vedere al respectării legii, dar şi al alegerilor democratice, această situaţie. Mai mult decât atât, senatorul Chiru doreşte să afle de la ministrul Tudorache dacă a fost înştiinţat de prefectul judeţului Constanţa de problemele din Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu şi ce măsuri ar fi trebuit să ia prefectul judeţului Constanţa, din punct de vedere legal, după ce a fost notificat cu privire la situaţia expusă.
Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.