TSD Constanţa, pentru mai mult verde

Sâmbătă, 9 mai a.c., începând cu orele 13, motivați de grija pentru mediul înconjurător și pentru promovarea unei atitudini civice responsabile, tinerii social-democrați din Constanța au inițiat și în acest an o amplă activitate de ecologizare a zonelor greu accesibile din parcurile constănțene.
Ca segment al programului cu profil ecologic al organizației de tineret PSD Constanța, denumit "TSD Verde", tinerii s-au implicat activ în colectarea deșeurilor din zonele greu accesibie din zona parcului și a malului Lacului Tăbăcărie și depozitarea acestora în spațiile special amenajate. Scopul programului constă în conștientizarea necesității protejării mediului, încurajarea spiritului ecologist, al respectului față de natură.
Un mediu curat este esenţial pentru sănătatea locuitorilor oraşului Constanţa. Parcurile reprezintă o oază de linişte şi de aer curat, destinat activităților sportive și de recreere. Demersul nostru este un apel la bun simț, la responsabilizarea cetăţeanului față de un mediu mai curat, dar şi pentru a ne arăta solidaritatea faţă de orice inițiativă de protejare a mediului înconjurător." a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa.
Depozitarea iresponsabilă a deșeurilor reprezintă o amenințare la adresa integrității naturii și sănătății locuitorilor orașului. În contextul degradării mediului înconjurător sub acțiunea factorilor poluanți, la nivel mondial, TSD Constanța încurajează asumarea responsabilității la nivel local.
Constănțenii au salutat inițiativa tinerilor social-democrați și s-au alăturat echipei în igienizarea zonelor greu accesibile din parc.
"Îmi doream mult să particip la o astfel de acțiune. Iubesc apa și lucrez în cadrul Marinei, iar ecologizarea parcurilor din oraș este de datoria mea, ca a oricărui locuitor." a spus un constănțean solidar acțiunii de salubrizare.
Parcul Tăbăcărie din Constanța este cel mai mare parc din județ și unul dintre cele mai mari din țară, iar semnalul de alarmă dat de tinerii social-democrați vizează efectele negative ale poluării asupra întregului ecosistem.
Făcând apel la conștiința civică a fiecărui locuitor al orașului, aceștia sunt invitați să-și aducă aportul la îmbunătățirea calității aerului, la conservarea spațiului verde.
La aceast amplu demers de salubrizare, au răspuns invitației TSD Constanța mai mulți reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale de profil din Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri în PSD Constanța la nivelul tuturor organizațiilor din municipiu

27 Feb 2021 4613