Informare publica - activitati romano-britanice 15.06.2021

Activități educative și sportive cu militari britanici la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța

Militari aparținând detașamentului Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, dislocat la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în perioada mai-august 2021, au vizitat ieri Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța și le-au vorbit copiilor despre știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Inițiativa a fost co-organizată de către Primăria Municipiului Constanța, detașamentul britanic și conducerea Colegiului.

Elevii unei clase cu profil real au beneficiat de exemple practice din domeniul ingineriei aerospațiale și și-au manifestat interesul de a cunoaște experiența britanică în ceea ce privește cariera militară, precum și lucruri noi despre aerodinamică sau cum pot să devină ingineri aerospațiali și ce presupune această profesie. În același timp, tinerii le-au vorbit oaspeților despre marele poet național Mihai Eminescu, care a dat numele Colegiului, și au făcut o prezentare succintă a istoriei și tradiției școlii.

Militarii britanici le-au vorbit elevilor români despre cariera militară, dar și despre viitoarele meserii spre care se vor îndrepta tinerii, și au discutat cu aceștia despre colaborarea dintre România și Marea Britanie în cadrul inițiativelor Alianței Nord-Atlantice.

Tinerii au apreciat că discuțiile despre oportunitățile de carieră cu reprezentanții unor medii profesionale din vestul Europei sunt utile din perspectiva clarificării progresului lor viitor.

De asemenea, militarii britanici au jucat un meci demonstrativ de baschet cu elevii Colegiului, pentru a încuraja mișcarea și sportul pentru o viață sănătoasă, precum și spiritul de fairplay în viața sportivă și în general în societate.

Astfel de activități vor continua în perioada următoare, cu implicarea altor instituții școlare de pe raza municipiului Constanța.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept, numit „superficial” de Parlamentul European

19 May 2022 403

IPJ ClujComunicat de presă - 21.04.2022

21 Apr 2022 381

Comunicat de presă Lansarea proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii cultural-recreative și a spațiilor publice urbane pentru populația Orașului Negru Vodă”

12 Apr 2022 809

Comunicat de presă Lansarea proiectului „AID - Adaptare prin Inovare și Dezvoltare”

08 Apr 2022 603

ISU BihorComunicat de presă - 07.04.2022

07 Apr 2022 320

Comunicat de presă Lansarea proiectului „AID - Adaptare prin Inovare și Dezvoltare”

07 Apr 2022 302

Comunicat de presă Lansarea proiectului „AID - Adaptare prin Inovare și Dezvoltare”

06 Apr 2022 475

Consilierii USR aduc acuzații primarului din Ovidiu. Reacția lui George Scupra

05 Apr 2022 891

Anunț de început de implementare în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru” pentru GEO-TUREXIM SRL

02 Apr 2022 678

Anunț de început de implementare în cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru” pentru MAZURIA SRL

02 Apr 2022 657

COMUNICAT DE PRESĂ Servicii integrate pentru incluziunea romilor

01 Apr 2022 476

RA APPS Fostul președinte al României, Traian Băsescu trebuie să elibereze locuința în termen de 60 de zile

28 Mar 2022 884

Lansarea proiectului Îmbunătățirea infrastructurii TIC destinată educației la nivelul unităților școlare din Comuna Valu lui Traian, în scopul îmbunătățirii procesului de Educație și reducerii riscurilor de infectare cu SARS-CoV-2

27 Mar 2022 279

Lansarea proiectului Îmbunătățirea infrastructurii TIC destinată educației la nivelul unităților școlare din Comuna Valu lui Traian, în scopul îmbunătățirii procesului de Educație și reducerii riscurilor de infectare cu SARS-CoV-2

25 Mar 2022 869

ISU Bihor Comunicat de presă - Activități desfășurate la nivelul județului Bihor, în sprijinul refugiaților ucraineni

11 Mar 2022 833