Vizita comandantulului detașamentului militar al Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, la Constanța

Viceprimarul municipiului Constanța, domnul Ionuț Rusu, l-a primit ieri, în vizită de curtoazie, pe Wing Cdr. Steve Lamping, comandantul detașamentului militar al Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, dislocat la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Din delegație au mai făcut parte doamna Miriam Aicheler și domnul Steve Priestnall, membri ai echipei de presă britanice.

Menționăm că militarii britanici vor executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, în perioada 1 mai - 31 august 2021, alături de reprezentanți ai Forțelor Aeriene Române. Aceasta este cea de-a treia rotație a trupelor britanice la Mihail Kogălniceanu, după cele din 2017 și 2018.

Domnul Ionuț Rusu a făcut o scurtă prezentare a municipiului Constanța și a transmis mulțumiri pentru sprijinul acordat de Marea Britanie prin efectuarea misiunii de apărare menționate, cu scopul de a consolida flancul sud-estic al NATO, contribuind astfel la menținerea securității în regiunea Mării Negre. Domnul viceprimar a apreciat în mod deosebit disponibilitatea contingentului militar de a se implica, în următoarele luni, în diferite proiecte sociale, umanitare, culturale și sportive ale comunității locale din municipiu.

La rândul său, domnul comandant Steve Lamping și-a exprimat satisfacția pentru deschiderea reprezentanților municipalității de a organiza acțiuni comune. Acesta a precizat că militarii britanici și-au făcut o tradiție din implicarea acestora în viața socială a comunităților a căror parte devin, temporar, prin natura activității lor.

Astfel, în perioada următoare vor avea loc întâlniri tematice, în format fizic sau online, ale elevilor din Constanța cu reprezentanți ai detașamentului britanic, acțiuni comune de ecologizare în diferite zone ale orașului, vizite ale elevilor din Constanța la Baza Militară, precum și implicarea britanicilor în evenimentele sociale și sportive pe care le va organiza Primăria Municipiului Constanța. Toate aceste inițiative se vor desfășura în condițiile limitative generate de situația pandemică de la momentul respectiv, cu respectarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea infectării cu Covid-19.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 580

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 445

Primăria Constanța caută medici veterinari de liberă practică. Contractul de peste 3,2 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENT)

12 Apr 2024 439

Primăria caută o firmă care să pună în funcțiune fântânile arteziene şi bazinele ornamentale din municipiul Constanța

12 Apr 2024 339

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 638

Teren de pe Aleea Universității din Constanța, vândut la licitație

11 Apr 2024 863

Primăria Constanța vinde la licitație un teren de pe strada Flămânda

11 Apr 2024 463

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 498

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Constanța este un oraș nespălat, îl spală doar ploile, iar din cauza lucrărilor prost făcute se inundă”!

09 Apr 2024 714

ZIUA LIVE Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria municipiului Constanța - „Primăria s-a detașat de cetățeni și pare că ia decizii împotriva cetățenilor“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Apr 2024 470

ZIUA LIVE Deputatul Stelian Ion, candidatul ADU la Primăria Municipiului Constanța despre lipsa locurilor de parcare și traficul infernal!

08 Apr 2024 633

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3577

Dezvoltatorul Stop SRL respectă legislația și a început procesul de demolare, după anularea autorizației de construcție de către Primăria Constanța

05 Apr 2024 926

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 490

Cu acordul Municipalității Firma Dobre & Fiii SRL, deținută de fiica fostului viceprimar al municipiului Constanța, extinde o hală de pe strada Interioară

02 Apr 2024 821