Comunicat Primăria Medgidia 30 ianuarie 2015 Ședința Consiliului Local Municipal Medgidia

   Joi, 29 ianuarie, a avut loc prima ședință ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia din acest an. În sală au fost prezenți 17 din cei 19 consilieri, lipsind motivat Dumitru Dănuț Cotîrlă și Camelia Pleșca. Pe ordinea de zi au fost înscrise nouă proiecte de hotărâre, după cum urmează:
1.    Aprobarea numărului maxim de posturi de asistenți personali pentru persoanele cu handicap grav, pentru anul 2015, conform Legii nr. 448/2006 (r1). S-a aprobat un număr de 90 de asistenți personali, precum și aproximativ 170 de indmnizații acordate persoanelor cu handicap grav din municipiu.
2.    Aprobarea planului privind acțiunile și lucrările de interes local ce pot fi prestate de beneficiarii de ajutor social în anul 2015, conform Legii nr.416/2001. Mai exact, aceștia vor presta acțiuni de întreținere a curățeniei în municipiu, fără ca acestea să se suprapună cu acțiunile de curățenie prestate de compania specializată contractată.
3.    Aprobarea Planului local multianual pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Medgidia.  Acest proiect are ca scop reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuințe, pentru a se reduce costurile de întreținere.
4.    Aprobarea completării prevederilor art.18, alin 2, lit. b din Statutul A.D.I.A.C., precum și ale art. 33 din secțiunea „Dispoziții generale” din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de apă și canalizare.
5.    Aprobarea preluării unui bun mobil ce aparține domeniului public al municipiului Medgidia din exploatarea S.C. Apollo Ecoterm S.R.L. Medgidia și aprobarea transferului acestuia în exploatarea S.C. Raja S.A. Este vorba despre un recipient hidrofor V = 2001 (hidroforul montat în subsolul blocului 50, str. Independenței).
6.    Aprobarea cumpărării imobilului teren intravilan, identificat cadastral cu nr. 102475, în suprafață de 266 mp situat în Medgidia, str. Poporului, nr. 64 (lot2). Prețul de vânzare este 5500 lei.
7.    Aprobarea completării domeniului privat al municipiului Medgidia. Mai exact, bunul imobil teren situat în intravilanul municipiului, str. Poporului nr.2 bis E, în suprafață de 80mp.
8.    Aprobarea repartizării unor unități locative situate în blocuri ANL. S-au repartizat două garsoniere în blocurile MS5 și MS6 de pe strada Industriei.
9.    Aprobarea draftului de act adițional la contractele de închiriere pentru unitățile locative situate în blocurile MS5 și MS6.
În cadrul ședinței au fost aprobate toate proiectele de hotărâre.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 175

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 487

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 478

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 524

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 513

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 482

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 598

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 645

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 1938

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 1883

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 4358

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 6471

Palaz se realege duminică preşedinte la PMP Constanţa. Tensiuni între conducerea filialei şi deputatul Turcescu? Miza alegerilor, funcţia de prim-vicepreşedinte

18 Nov 2017 4135

Editorial Poliţia Constanţa, scurgerile de informaţii şi purtătorii de cuvânt degeaba

10 Mar 2017 4500