Ședință extraordinară a Consilului Local Municipal Medgidia

În data de 08 iunie 2015, de la orele 17:00, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia în cadrul căreia au fost aprobate toate cele patru puncte de pe ordinea de zi. Prezenți în sală au fost 15 din cei 19 consilieri locali.
           Proiecte de hotărâri au vizat bugetele de venituri și cheltuieli ale municipiului Medgidia și Spitalului Municipal Medgidia, structura organizatorică a spitalului, precum și completarea inventarului domeniului public al municipiului Medgidia.
            La primul punct, consilierii au votat în unanimitate suplimentarea bugetului local de venituri și cheltuieli la secțiunile de funcționare – venituri, funcționare – cheltuieli, dezvoltare – venituri și dezvoltare – cheltuieli, inclusiv la capitolele „învățământ”, „asigurări și asistență socială”, precum și la capitolul „depozite speciale pentru construcții de locuințe”. Rectificarea bugetului are în vedere lucrări de investiții pentru Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, unde se va repara acoperișul deteriorat, care în prezent, în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, se infiltrează și plouă în sălile de clasă.
            Punctele cu numerele doi și trei au vizat Spitalul Municipal Medgidia și s-a votat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al acestuia, precum și modificarea structurii organizatorice a instituției.
            La ultimul punct de pe ordinea de zi s-a votat completarea domeniului inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Medgidia cu strada Speranței, situată în zona de est a municipiului.
           
 
09 iunie 2015
Compartimentul Relații Publice și Presă
Primăria Municipiului Medgidia
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 922

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 451

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 492

Ședință CL Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Crinului (DOCUMENT)

22 Apr 2024 433

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici​ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 411

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 498

Ședință CLM Constanța Aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 399

Proiectul de hotărâre privind administrarea Creșei nr. 2, pe agenda ședinței CL Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 484

Ședință CL Constanța Consilierii locali discută despre acordarea de stimulente financiare pentru personalul medical al Spitalului de Boli Infectioase Constanţa (DOCUMENT)

21 Apr 2024 436

Ședința CLM Constanța Aprobarea situaţiilor financiare încheiate la finele anului 2023 ale Termocentrale Constanţa SRL, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 414

Aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, pe masa consilierilor locali (DOCUMENT)

21 Apr 2024 422

Ședință CL Constanța Proiect privind probarea scutirii de la plată chiriei pentru spațiile locative cu destinația de locuință în administrarea societății Administrația Fondului Imobiliar SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 384

Ședință Consiliu Local Constanța Se stabilește nivelul chiriei pentru locuințele sociale situate pe strada Zmeurei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1069

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 726

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 926