Întâlnire la RAJA, pe tema situaţiei din Mangalia

Comunicat de presă

Întâlnire la RAJA, pe tema situaţiei din Mangalia

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, împreună cu liderii Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAP) din localitate şi ai Asociaţiilor neafiliate la Federaţie au avut, recent, o întrevedere cu reprezentanţii conducerii RAJA Constanţa pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă locuitorii oraşului. "Am discutat cu directorul adjunct RAJA, Aurel Presură, despre contorizarea fiecărei scări de bloc, o notă de fundamentare a preţului apei, precum şi despre primirea buletinelor periodice de analiză a apei, odată cu facturile, pentru a se evita divergenţele de opinie între locatari şi Asociaţii, pe marginea acestor subiecte", a precizat edilul Mangaliei. În cadrul întâlnirii, s-a mai analizat problema inundării unor subsoluri, situate sub nivelul coloanelor de canalizare stradală, precum şi stabilirea clară a apartenenţei căminelor şi apometrelor. "Am mai cerut TVA redusă la apă, curăţarea, şi decolmatarea coloanelor stradale de colectare a apelor pluviale, dar şi o explicaţie clară privind preţul apei potabile", a menţionat preşedintele FAP, Vlad Urse. Potrivit acestuia, unele solicitări au fost rezolvate pe loc, în sensul că, de acum înainte, facturile se vor ridica direct de la Centrul Zonal RAJA Mangalia, iar buletinele de analiză a apei se vor distribui trimestrial, odată cu facturile. În ceea ce priveşte căminele şi aparatele de măsură, s-a stabilit că acestea aparţin RAJA Constanţa. Reprezentanţii instituţiei au dat asigurări că în cel mai scurt timp vor formula răspunsuri scrise la toate celelalte solicitări ale locuitorilor Mangaliei. Totodată, cele două părţi au convenit ca aceste întâlniri să aibă loc trimestrial.

24 septembrie 2013 Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 466

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 475

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3731

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 590

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 991

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2610

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3603

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 423

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1095

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 968

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 645

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 4289

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1174

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 839

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 792