Statutul staţiunilor de interes naţional şi balnear, reglementat prin lege

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a participat, joi, 5 septembrie, la dezbaterile celei de-a IX-a ediţii a Bursei şi Forumului de Turism Balnear, care au avut loc în staţiunea Saturn. La eveniment au mai fost prezenţi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, preşedintele ANT, Răzvan Filipescu, preşedintele FPTR, Mohammad Murad, preşedintele OPTBR, Nicu Rădulescu şi alţi reprezentanţi din turismul balnear, din ţară şi străinătate. În cadrul discuţiilor, edilul Mangaliei a reiterat sprijinul autorităţilor locale pentru cei care vor să investească în turism. "Cele şase staţiuni aferente Mangaliei sunt de interes naţional şi trebuie puse în valoare, îndeosebi pentru resursele naturale pe care le găsim în această zonă.

Avem zece izvoare termale cu proprietăţi curative însemnate, iar pentru cei care vor veni să investească în această zonă, municipalitatea va crea un pachet de facilităţi. De asemenea, îi asigur de toată deschiderea din partea autorităţilor locale", a precizat primarul Cristian Radu. La rândul său, ministrul Maria Grapini a menţionat că prin produsele definite la nivelul structurii pe care o conduce, turismul balnear ocupă primul loc şi a încurajat totodată patronatele din turism să ceară mai mult de la Guvern.

De asemenea, Maria Grapini a vorbit despre rezolvarea aspectului arhitectural al fiecărei staţiuni de interes naţional din ţară şi a mai precizat că se lucrează la o lege a turismului, care va reglementa şi activitatea din turismul balnear. " Este în regim de avizare un act legislativ care va reglementa statutul staţiunilor de interes naţional şi balnear. Astfel, proprietarii vor avea un termen de 12 luni pentru a-şi pune la punct clădirile şi spaţiul verde aferent. În caz contrar, se vor percepe amenzi pe suta de mp şi chiar expropierea, acolo unde legea prevede acest lucru. Exisă dreptul de proprietate, dar mai există şi dreptul de vecinătate care trebuie respectat", a precizat ministrul delegat pentru IMM-uri.
 
5 septembrie 2013                                                                                                  Biroul de presă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis în apropierea Muzeului de Artă. Un autoturism, implicat (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1742

Horoscop pentru marți, 19 martie 2024. O zi minunată pentru a stabili călătorii profesionale pentru unii nativi

19 Mar 2024 603

Grupul de spitale MEMORIAL din Turcia deschide birou de reprezentanță la Constanța

18 Mar 2024 546

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3853

Știri Constanța azi O mașină s-a răsturnat la Cumpăna! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 1492

UPDATE. Pompierii intervin în cartierul Faleză Nord din Constanța! Arde un apartament (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1732

Un doc s-a scufundat în Portul Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 1389

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 470

Florin Salam, reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune. Detalii din anchetă (VIDEO)

14 Mar 2024 882

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1104

Horoscop pentru luni, 11 martie 2024. Dorința de comunicare este mare pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 586

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 625

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în Medgidia! Două autoturisme implicate

01 Mar 2024 884

UPDATE Accident rutier în localitatea Cumpăna, județul Constanța. O persoană, rănită

29 Feb 2024 741

Știri Constanța Accident rutier în zona la Hanul Piraților!

29 Feb 2024 849