Dezvoltarea Centrului de primire a copilului in regim de urgenta

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa 
           19.02.2010

Dezvoltarea Centrului de primire a copilului în regim de urgenţă prin extinderea cu un modul destinat primirii în regim de urgenţă a mamei şi copilului

           Cu ocazia lansării proiectului „DEZVOLTAREA CENTRULUI DE PRIMIRE A COPILULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ PRIN EXTINDEREA CU UN MODUL DESTINAT PRIMIRII ÎN REGIM DE URGENŢĂ A MAMEI ŞI COPILULUI” selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 3, Domeniul Major de Intervenţie 3.2.şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează conferinţa de presă la sediul din strada Decebal nr. 22, Constanţa, pe data de 23 Februarie 2010, ora 11:00.
  Proiectul se va derula în perioada 24 decembrie 2009 – 23 martie 2011, avand ca obiectiv general  - Dezvoltarea Centrului de Primire a Copilului in Regim de Urgenta prin extinderea cu un modul destinat primirii in regim de urgenta a mamei si copilului, aflat in orasul Constanta, str. Alunis. Nr. 4, judeţul Constanţa.
  Scopul proiectului este de a îmbunătăţi infrastructura de servicii sociale de la nivel judeţean şi de a oferi servicii sociale la cele mai înalte standarde.
  Beneficiarii proiectului sunt mamele şi copii aflaţi în situaţii de risc de la nivelul judeţului Constanţa.
  Printre cele mai importante rezultate la finalul perioadei de implementare a proiectului amintim:
  • Construirea si dotarea unui modul destinat primirii in regim de urgenţă a mamei şi copilului aflaţi în situaţie de risc
  • Facilitarea accesului potenţialilor beneficiari la serviciile oferite in cadrul acestui  modul destinat primirii în regim de urgenţă a mamei şi copilului aflaţi în situaţie de risc
  Valoarea totală a proiectului este de 2.795.024,06 lei, din care 1.899.088,88 lei  reprezentând contribuţia Uniunii Europene, 285.133,33 reprezentând contribuţia din bugetul naţional iar 610.801,85 lei reprezentând contribuţia publică proprie. 
Informaţii suplimentare despre proiect se pot obtine de la d-na Roxana Onea, consilier superior şi ofiţer de presă D.G.A.S.P.C. Constanţa, la numărul de telefon 0241/480866 sau 0721369180, e-mail office@dgaspc-ct.ro.  

                   
www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect selectat în cadrul Programul Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 209

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 155

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 265

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 238

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 279

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 160

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 388

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 351

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 285

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 239

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 174

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 168

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

24 Apr 2024 168

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 334

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 792