Eveniment european dedicat energiei sustenabile, sărbătorit la Constanţa. Directorul RADET susţine o prelegere (document)

În perioada 5-7 iunie 2018, întreaga Europă sărbătoreşte săptămâna europeană a energiei durabile (EUSEW), precum şi ziua mondială a mediului (WED), care este marcată în fiecare an, în data de 5 iunie.
Evenimentul se înscrie în ciclul de manifestări EUSEW 2018 - "Lead the Clean Energy Transition”.

Organizatorul este Comisia Europeană, iar lucrările se vor susţine în districtul Schuman din Bruxelles, în clădirea Charlemagne a Comisiei Europene și la Palatul Rezidenţial din apropiere.

Astfel, cel mai important eveniment european dedicat politicilor din domeniul energiei sustenabile, se deschide în data de 5 iunie, cu ceremonia anuală a premiilor UE pentru energie durabilă.

Cu prilejul EUSEW 2018, Rețeaua Universităților de la Marea Neagră, în parteneriat cu Primaria Municipiului Constanţa şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa, va organiza evenimentul "Constanța - Sustainable Energy City 2018”. 

La Constanţa, programul se desfășoară în perioada 04 – 05 iunie 2018, și are drept scop dezvoltarea unui cadru de informare și de dezbatere, cu privire la iniţiativele în domeniul energiei sustenabile.  

Liviu Popa, directorul general RADET Constanţa, va susţine o prelegere despre proiectele și programele de sprijinire a conservării resurselor energetice, în vedrea reducerii impactului ecologic, în condițiile asigurării unui nivel de trai la cele mai înalte standarde şi ţinând cont de factorii de dezvoltare economică, în municipiul și zona metropolitană Constanța.

Zilele Energiei vor fi organizate în toată Europa, pe parcursul lunilor mai și iunie, oferind cetățenilor și întreprinderilor posibilitatea de a descoperi ultimele evoluții în domeniul energiei durabile.

Programul evenimentului poate fi consultat în secţiunea "Documente".


Sursa foto: www.eusew.eu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimentul „Constanța – orașul energiei durabile”, organizat de RADET Constanța și Primăria Constanța (galerie foto)

20 Jun 2019 3024

RADET Constanța participant activ la Săptămâna Europeană a Energiei Durabile - EUSEW 2018 (galerie foto)

07 Jun 2018 2843