Grupul Rompetrol – a zecea ediţie a Programului de practică pentru studenţi

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals, companii membre ale Grupului Rompetrol, au continuat, în 2013, programul de practica adresat studenţilor de la universităţile de profil din ţară. Astfel, 86 de tineri au beneficiat de experienţa specialiştilor de pe platformele Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.
 
`Programul de training adresat studenţilor reprezintă o oportunitate în construirea carierei, într-o meserie frumoasă, de perspectivă. Astăzi, în contextul globalizării, totul depinde de competenţa fiecăruia. Criteriul competenţei este hotărâtor, acoperind întreg ansamblul valenţelor individuale, de la aptitudini, la cunoştinţe şi în foarte mare măsură la atitudini. Participanţii la cursurile de pregătire trebuie să folosească în modul cel mai eficient timpul petrecut alături de profesionişti, în condiţiile în care tinerii selectaţi sunt îndrumaţi în mod constant de aceştia, pentru a fi ulterior recrutaţi şi angajaţi de companie, avand perioada de practică profesională îndeplinită`, a declarat Dumitru Niculi, directorul general al companiei Rompetrol Petrochemicals.
 
Cei 86 de studenţi care au participat la programul de practică, în perioada 25 iunie – 19 iulie, au avut prilejul să se familiarizeze cu mediul economic real, să îmbine cunoştinţele tehnice şi cele practice, pentru înţelegerea fluxului general şi a celui tehnologic.
 
Programul s-a derulat în contextul parteneriatului susţinut de Grupul Rompetrol cu universităţile de profil din ţară - Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea Ovidius, Facultatea de Fizică, Chimie, Eelctronică şi Tehnologia Petrolului, Universitatea Politehnică Bucureşti.
 
Lansat în anul 2003, programul de pregătire a studenţilor susţinut de Rompetrol se înscrie în strategia Grupului de atragere şi reţinere în organizaţie a tinerilor valoroşi, cu potenţial de dezvoltare, realizând, astfel, transferul de Know-How şi dezvoltarea competenţelor, esenţiale în dezvoltarea carierei viitoare.
 
Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Rompetrol este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport.
 
 
Departamentul de Relaţii Publice şi Comunicare
Rompetrol Rafinare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 498

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 920

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2523

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3465

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 394

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1009

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 931

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 624

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 3012

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1118

Horoscop pentru joi, 04 aprilie 2024. Este o zi animată la serviciu pentru una dintre zodii

04 Apr 2024 804

Autobuz plin cu elevi, cuprins de flăcări în Moldova Nouă! (FOTO)

02 Apr 2024 769

Motociclist implicat într-un accident rutier la intrare în Constanța dinspre Lazu (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1546

Accident rutier în Constanța la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân cu Nicolae Iorga (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Apr 2024 1178

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în apropierea Cherhanalei din Olimp

31 Mar 2024 774