Primul centru de inovare pentru promovarea afacerilor in domeniul maritim din romania

În scopul stimulării şi susţinerii iniţiativelor antreprenoriale în mediul de afaceri românesc, RONOMAR INNOVATION CENTRE, a organizat în cursul acestui an două concursuri de idei de afaceri în domeniul maritim. 

Din cei 37 de participanţi şi 54 de idei, 4 au fost cei care au câştigat această competiţie, beneficiind în prezent de sprijin şi consultanţă în vederea dezvoltării unei afaceri viabile pe piaţa românească.

Ideile de afaceri selectate se referă la următoarele:

- platformă online de negociere şi tranzacţionare servicii de transport maritim containerizat şi aerian. Pe această platformă se întâlnesc furnizorii de servicii de transport şi beneficiarii acestor servicii în cadrul unui proces de licitaţie pentru selectarea celor mai bune oferte de către client. 

- un sistem în curs de brevetare- geam termoizolant cu microjaluzele încorporate, având durabilitate mărită şi protecţie termică superioară faţă de sistemul clasic.

- portal web care să ofere servicii online comunităţii maritime din România. Acesta poate mări eficienţa afacerilor prin facilitarea contactelor între partenerii de afaceri şi poate deveni în următorii doi ani principalul furnizor de soluţii web adresate comunităţii maritime din România.

- firmă de relaţii publice integrate în domeniul maritim şi nu numai, care, prin serviciile oferite, urmăreşte creşterea vizibilităţii companiilor şi poziţionarea solidă a acestora pe piaţa de profil, prin organizarea de evenimente de tip corporatist, gestionarea crizelor de imagine, organizarea de training PR, servicii media, dezvoltarea componentei de responsabilitate socială (CSR) etc.. 

Datorită sprijinului continuu al RONOMAR INNOVATION CENTRE materializat prin acces la reţeaua de contacte a centrului în sectorul maritim (firme, bănci etc.), consultanţă, infrastructură de birou şi servicii administrative de suport, capital de risc, branding şi promovare, firmele incubate vor putea să se dezvolte într-un ritm alert, având potenţial real de a deveni generatoare substanţiale de investiţii şi locuri de muncă în următorii 2 ani de activitate.

“Ne dorim să încurajăm iniţiativa antreprenorială în domeniul maritim românesc, mai ales în această perioadă de criză economică. Datorită situaţiei actuale, foarte mulţi potenţiali întreprinzători sunt reţinuţi în a se lansa pe piaţă. Rolul noastru este de a identifica acele idei de succes pe care le putem sprijini în dezvoltarea lor, fapt benefic- în primul rând- pentru economia locală” a afirmat dl. Cristian Ianca, managerul acestui centru. 

Informaţii suplimentare:

Maggie Dima- Assistant Manager

Tel: + 40 241 650 026, Fax: +40 241 650 028

E-mail: maggie.dima@ronomar.eu

Informaţii de background:

Despre RONOMAR Innovation Centre

RONOMAR Innovation Centre ajută şi promovează inovarea şi antreprenoriatul, beneficiind de expertiza şi sprijinul partenerilor săi norvegieni. Serviciile centrului sunt menite să ofere sprijin pentru crearea de întreprinderi noi în fiecare etapă de dezvoltare a acestora, în scopul de a le creşte şansele de succes.

RONOMAR Innovation Centre caută în mod activ idei noi, le evaluează şi le testează, acordă sfaturi şi pune la dispozitie reţeaua de contacte de afaceri, în scopul de a le ajuta să devină afaceri de succes. Serviciile se adresează atât persoanelor fizice cât şi companiilor deja existente, care ar dori să înceapă o afacere nouă.

Ţinta principală pentru RONOMAR Innovation Centre o reprezintă „start-up”-urile din sectorul maritim. Centrul are acces la mai mult de 250 de companii norvegiene din sectorul maritim şi la cele mai avansate tehnologii marine, prin intermediul Norwegian Centre of Expertise Maritime. RONOMAR Innovation Centre se adresează aşadar sectorului maritim şi sectoarelor conexe acestuia. Centrul oferă sprijin oricărei idei inovatoare, bazată pe experienţă sau cunoaştere, în legătură cu sectorul maritim, incluzând sectorul logistic, sectorul marin sau tehnologiile de mediu şi de energie regenerabilă.

Un alt obiectiv al RONOMAR Innovation Centre este de a deveni un punct de contact şi de a facilita cooperarea în cadrul sectoarelor maritime român şi norvegian.

Serviciile RONOMAR Innovation Centre

Acces la reţeaua de contacte a centrului:  contacte de afaceri, financiare, academice şi ştiinţifice, cu instituţii publice şi guvernamentale, cu parteneri internaţionali, Alesund Knowledge Park / Norwegian Centre of Expertise Maritime, cu furnizori de servicii profesionale - juridice, de protecţie a drepturilor de propietate intelectuală, contabilitate, relaţii publice, publicitate.

Branding şi promovare: promovarea unei imagini de calitate; evenimente, seminarii, prezentări; promovare pe internet şi buletine de ştirii; expozitii, cataloage.

Capital de risc: fondul de capital de risc va face investiţii în „start-up”-uri sub formă de participare la capitalul social.

Infrastructură de birou şi servicii administrative de suport:  spaţiu de birou situat central; mobilier de birou de bază; echipamente de birou – PC, telefon, fax, copiator, imprimantă, proiector etc.; corespondenţă: telefon, internet, sediu de societate şi servicii poştale; servicii de secretariat; ziare şi reviste; birotică şi  consumabile; sală de şedinţe; îndrumare, cursuri, seminarii. 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1167

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1209

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1267

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1194

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1349

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1493

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1935

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1562

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1602

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1844

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3696

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3094

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6155