Ronomar - Marti, 02 Noiembrie 2010

RONOMAR INNOVATION CENTRE este constituit prin Proiectul finanţat din fonduri acordate de către Guvernul Norvegiei, prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru creştere economică şi dezvoltare sustenabilă în România.

În cadrul RONOMAR INNOVATION CENTRE, primul incubator de afaceri în domeniul maritim românesc, s-a lansat în acest an firma Vitrum Expert SRL. Aceasta a adus pe piaţa economică din România un sistem de geam termoizolant cu microjaluzele încorporate, având durabilitate mărită şi protecţie termică superioară faţă de sistemul clasic.

Datorită potenţialului de dezvoltare a acestei idei de afaceri, firma norvegiană H-Produkter din Grupul Flakk a încheiat un acord de principiu cu Vitrum Expert SRL, în vederea finanţării înregistrării unui brevet la nivel internaţional.

Grupul Flakk este format din companii de afaceri care activează în industrii diferite, variind de la turism până la compozite uşoare, materiale de construcţii, soluţii de economisire a energiei, case inovatoare etc.
"Acest acord româno-scandinav vine să demonstreze încă o dată potenţialul RONOMAR INNOVATION CENTRE în sensul încurajării şi susţinerii unor idei de afaceri viabile şi aplicabile mediului economic naţional şi internaţional" a afirmat dl. Cristian Ianca, managerul Ronomar Innovation Centre.

Conf.dr.ing. Violeta CIUCUR
Secretar Ştiinţific al Senatului UMC


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1206

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1250

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1287

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1219

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1380

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1516

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1977

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1584

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1528

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1451

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1623

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1867

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3798

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3134

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6202