Peste 10.000 de pacienţi vor beneficia de educaţie medicală pentru prevenţia şi controlul bolilor cardiovasculare, printr-un program realizat de Societatea Naţională de Medicina Familiei în parteneriat cu Zentiva, parte a Grupului sanofi-aven

Boala cardiovasculară provoacă anual aproximativ 17 milioane de decese la nivel mondial, preconizându-se că până în 2020 numărul acestora va ajunge la 25 de milioane pe an.

Primul modul al programului de educaţie medicală pentru pacienţi cu tema "Ne preocupă sănătatea noastră? Putem preveni afecţiunile cardiovasculare?" va implica peste 60 de medici formatori cu vastă experienţă în practicarea medicinei de familie şi se va derula în aproximativ 30 de oraşe.

Bucureşti, 26 octombrie 2010 - Boala cardiovasculară este principala cauză de deces şi dizabilitate la nivel mondial, fiind responsabilă de 17 milioane de decese în fiecare an. Specialiştii estimează că în zece ani numărul deceselor va ajunge la 25 de milioane pe an. Potrivit studiului EuroAspire III, 50% din totalul deceselor din Europa sunt provocate de bolile cardiovasculare. Dintre ţările europene, cele mai afectate de bolile cardiovasculare, în termeni de mortalitate şi incidenţă, sunt cele centrale şi estice.

România se află în primele 4 locuri în lume în ceea ce priveşte mortalitatea de cauză cardiovasculară. Riscul de apariţie a bolii cardiovasculare la populaţia adultă din România în următorii 10 ani este de 3,5%. În acest context, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), în parteneriat cu Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis, demarează un program de educaţie medicală adresat pacienţilor din aproximativ 30 de oraşe ale ţării. Primul modul al programului cu tema "Ne preocupă sănătatea noastră? Putem preveni afecţiunile cardiovasculare?" desfăşurat în perioada 26 octombrie 2010 - martie 2011, va implica peste 60 de medici formatori cu vastă experienţă în practicarea medicinei de familie şi peste 10.000 de pacienţi, care vor participa la prezentări şi discuţii despre factorii de risc cardiovascular, despre importanţa prevenţiei şi soluţii de tratament.

„Din păcate, majoritatea pacienţilor au dificultăţi în respectarea recomandărilor şi în asumarea unui stil de viaţă sănătos: alimentaţie corectă, menţinerea unei greutăţi corporale în limite normale, renunţarea la fumat, efectuarea de exerciţii fizice în mod regulat, şi, ceea ce este foarte îngrijorător, au o aderenţă scăzută la tratament. Nerespectarea acestor recomandări creşte riscul de apariţie a afecţiunilor cardiovasculare. Spre exemplu, fumătorii au risc dublu de a face infarct miocardic, obezitatea este cauza majoră a diabetului zaharat de tip 2, sedentarismul dublează riscul afecţiunilor coronariene", a declarat Dr. Rodica Tănăsescu, Preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei. "Prin intermediul acestui program de educaţie medicală pentru pacient dorim să încurajăm comunicarea medic - pacient, urmărind trei elemente cheie: informare, educare şi motivare. Mă refer aici la informarea şi educarea pacienţilor astfel încât să înţeleagă ce înseamnă un stil de viaţă sănătos şi la motivarea acestora în vederea adoptării unui regim de viaţă echilibrat, efectuării unor controale medicale regulate, respectării tratamentului recomandat şi conştientizării riscurilor la care se expun în caz contrar."

Primul modul al programului va avea drept subiect „Boala arterială periferică". Pe lângă prezentările medicilor, pacienţii vor beneficia de broşuri informative şi determinări gratuite ale indicelui gleznă-braţ utilizate pentru depistarea bolii arteriale periferice. În funcţie de rezultatele testelor, pacienţii vor fi îndrumaţi către medici specialişti, fiind monitorizaţi îndeaproape de medicii lor de familie.

„Aceste întâlniri vor fi realizate cu ajutorul unor medici formatori cu o bogată experienţă în practica medicinei de familie. Informaţiile vor fi furnizate pacienţilor într-o formă prietenoasă şi pe înţelesul lor. Abordăm fiecare factor de risc cardiovascular în parte, explicând ce rol joacă în creşterea riscului de evenimente cardiovasculare, cum poate fi controlat şi modificat. Ne dorim ca pacienţii noştri să înţeleagă că este mult mai uşor şi eficient să prevenim, decât să tratăm. De asemenea, ne propunem ca prin aceste întâlniri să consolidăm relaţia medic-pacient, în vederea obţinerii unei cooperări informate a pacientului şi a creşterii complianţei la tratament", a completat Dr. Rodica Tănăsescu.

„Educaţia medicală insuficientă, alături de omniprezenţa factorilor de risc cardiovascular şi de nerespectarea recomandărilor medicale privind stilul de viaţă şi tratamentul sunt principalii factori care au transformat boala cardiovasculară în inamicul public numărul unu. De aceea ne bucurăm că în parteneriat cu SNMF demarăm acest program de educaţie medicală pentru pacienţi. Sprijinind asistenţa medicală primară şi educarea susţinută a pacienţilor, vom încerca să contribuim activ la reducerea frecvenţei bolilor cardiovasculare şi a complicaţiilor acestora în România", a declarat Simona Cocoş, General Manager Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis. „Zentiva este şi va rămâne un partener pe termen lung al medicilor de familie. Este un angajament pe care ni l-am asumat, menţinând o legatură strânsă cu comunitatea medicală, în vederea identificării celor mai eficiente şi accesibile soluţii de tratament, dar şi a demarării unor astfel de proiecte de educaţie medicală, centrate pe nevoile pacienţilor."

Despre boala arterială periferică (BAP)

Cunoscută şi sub denumirea de arterită, BAP este o afecţiune în care arterele care transportă sânge către picioare se îngustează sau se astupă, modificând circulaţia normală a sângelui. Doar unul din trei pacienţi prezintă simptome, boala fiind astfel dificil de diagnosticat şi tratat.

Cel mai frecvent simptom este durerea, cu caracter de crampă ce apare la nivelul picioarelor, după mersul pe o anumită distanţă. Durerea se ameliorează rapid şi complet după oprirea efortului, dar în timp, odată cu agravarea bolii, devine permanentă.

Riscul de BAP este mai mare la persoanele care fumează, suferă de diabet, de dislipidemie sau de hipertensiune şi la persoanele cu vârsta peste 55 de ani la bărbat sau peste 65 de ani la femeie.

BAP afectează calitatea vieţii pacienţilor şi se asociază cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare grave (infarct miocardic, accident vascular cerebral, moarte de cauză vasculară); prevenind şi tratând boala arterială periferică se reduc semnificativ aceste riscuri.

Despre Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis

Zentiva este parte a Grupului sanofi-aventis începând cu luna martie 2009. Portofoliul de produse al companiei acoperă o gamă largă de arii terapeutice, însă se concentrează asupra bolilor cardiovasculare, afecţiunilor inflamatorii, durerii, infecţiilor şi bolilor sistemului nervos central, precum şi asupra bolilor gastrointestinale şi urologice.

Despre sanofi-aventis

Sanofi-aventis, lider mondial în producţia de medicamente, descoperă, dezvoltă şi distribuie soluţii terapeutice pentru a îmbunătăţi viaţa tuturor oamenilor. Sanofi-aventis este cotată la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) şi New York (NYSE: SNY). Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi www.sanofi-aventis.com.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1205

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1248

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1286

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1217

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1378

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1514

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1975

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1582

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1527

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1449

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1621

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1865

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3793

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3129

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6199