CONFERINŢA LA NIVEL ÎNALT „TOLERANŢA ÎNVINGE URA” („TOLERANCE TRUMPS HATE”)


Participarea domnului senator Titus Corlăţean,
preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, membru al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, 
la CONFERINŢA LA NIVEL ÎNALT „TOLERANŢA ÎNVINGE URA” („TOLERANCE TRUMPS HATE”)
BRUXELLES, 8 MAI 2015

Vineri, 8 mai 2015 a avut loc la Bruxelles Conferinţa la nivel înalt „Toleranţa învinge ura” („Tolerance Trumps Hate”), organizată de Preşedinţia belgiană a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei (CoE). Lucrările conferinţei au fost prezidate de domnul Didier Reynders, Vice-prim ministru şi Ministru al afacerilor externe şi de domnul Thorbjørn Jagland, Secretar General al Consiliului Europei.
 
La  conferinţă a participat domnul Titus Corlăţean, senator, Preşedinte al comisiei parlamentare speciale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, membru al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României. În intervenţia sa din cadrul sesiunii la nivel înalt, domnul Titus Corlăţean a îndemnat la o atenţie sporită a CoE faţă de partidele şi mişcările populiste, care propagă discursuri ale urii. Punerea sub semnul întrebării a circulaţiei cetăţenilor europeni în interiorul UE alimentează adesea discriminarea şi ura. Pentru combaterea acestui flagel, trebuie sensibilizate toate segmentele societăţii. CoE are un rol esenţial în promovarea accesului la justiţie pentru toţi, în protejarea libertăţii presei, dar şi în conştientizarea responsabilităţii asociate exercitării libertăţii şi drepturilor omului. În acest context, domnul Titus Corlăţean a exemplificat prin contribuţia României la crearea Oficiului regional CoE privind combaterea criminalităţii cibernetice de la Bucureşti, instrument util inclusiv pentru contracararea urii şi a extremismului în mediile on line. Oficialul român a felicitat preşedinţia belgiană a CoE pentru realizările sale în spiritul găsirii de soluţii concrete în aceste domenii. În finalul intervenţiei sale, domnul Titus Corlăţean s-a alăturat grupului de europarlamentari români care a solicitat la 8 mai a.c. demisia din Parlamentul European a liderului Partidului naţionalist – xenofob UKIP, Nigel Farage, pentru atacurile inacceptabile împotriva cetăţenilor din Europa Centrală şi de Est, în primul rând români, aflaţi al muncă în Marea Britanie, atacuri a căror intensitate s-a agravat pe perioada recentei campanii electorale britanice.
În consens cu Secretarul General al CoE, senatorul român a subliniat că atitudinea xenofobă menţionată a fost sancţionată de electoratul britanic, dar reprezintă un avertisment şi pentru alţi politicieni sau guverne europene şi ar necesita o reacţie politică mai fermă la nivel european.
 
În marja conferinţei, domnul senator Titus Corlăţean a avut scurte convorbiri cu Vice-prim ministrul şi ministrul afacerilor externe al Belgiei, domnul Didier Reynders şi cu domnul Thorbjørn Jagland, Secretar General al Consiliului Europei.
 
 
INFORMAŢII SUPLIMENTARE:
 

Conferinţa la nivel înalt - Toleranţa învinge ura (Tolerance Trumps
Hate) - reprezintă o iniţiativă a Preşedinţiei belgiene a Comitetului de Miniştri al CoE menită să contribuie la identificarea unor instrumente adecvate pentru prevenirea şi combaterea ,,discursului de ură” (hate speech) ca parte a unei abordări cuprinzătoare a Consiliului Europei asupra fenomenelor radicalizării şi extremismului.
Conferinţa a reunit oficiali guvernamentali ai statelor membre ale CoE, înalţi oficiali ai organizaţiilor internaţionale, reprezentanţi ai mediului academic, ai societăţii civile, ai patronatelor şi sindicatelor, precum şi ai reţelelor _on-line_ de socializare. Cu acest prilej, au fost prezentate rezultatele campaniei Consiliului Europei ,,Nu discursului de ură” _(No Hate Speech Movement), _derulate sub forma unei platforme adresate tinerilor din toate statele membre pentru promovarea drepturilor omului în mediile on-line şi reducerea nivelului de acceptare a discursului motivat de ură în aceste medii. În cadrul acestei campanii, au fost realizate şi numeroase proiecte ale ONG-urilor din România destinate cu precădere tinerilor utilizatori ai reţelelor de socializare.



Notă:
Iliustraţie de la eveniment - pe site-ul Senatului României

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 184

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 539

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 695

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 521

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 678

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 904

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 726

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1182

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1097

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 932

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1303

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 741

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1431

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5012

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1253