Intervenţia domnului senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, în cadrul celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 22-26 iunie a.c.) 25 Iu

Miercuri, 24 iunie a.c., cu ocazia celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Strasbourg, 22-26 iunie a.c.) senatorul Viorel-Riceard Badea a luat cuvântul, în plenul Adunării, pe marginea raportului cu tema: “Examinarea anulării deplinelor puteri anterior ratificate ale Delegației Federației Ruse la APCE”, raportor dl. Stefan Schenach (Austria, Grupul Socialist).   

Senatorul Badea și-a exprimat dezaprobarea față de propunerea raportorului de a nu fi urmate prevederile Rezoluției APCE 2034 (2015), conform cărora absența de progrese în implementarea de către Federația Rusă a protocoalelor și memorandumului de la Minsk, precum și a solicitărilor și recomandărilor expres formulate în rezoluție, îndeosebi cele referitoare la retragerea imediată a trupelor militare ruse din estul Ucrainei, va determina anularea deplinelor puteri ale Delegației ruse la APCE. În opinia sa, menținerea validității deplinelor puteri ale delegației ruse, chiar și prin prelungirea sancțiunilor anterior decise (exemplu: suspendarea dreptului de vot) echivalează cu acceptarea implicită a violării de către autoritățile de la Moscova a normelor de drept internațional cu caracter imperativ (jus cogens).  A relevat de asemenea că estul Ucrainei și Crimeea sunt pe cale să întregească panoplia de conflcite înghețate din fosta Uniune Sovietică, aspecte de natură să înrăutățească și mai mult climatul de securitate din regiune.

Senatorul Badea a relevat de asemenea că Transnistria continuă să fie subordonată intereselor Federației Ruse, prin continuarea staționării ilegale a așa-ziselor forțe de menținere a păcii pe teritoriul Republicii Moldova, autoritățile de la Moscova manifestând de-a lungul timpului dezinteres în privința punerii în practică a angajamentelor asumate și a recomandărilor transmise de diverse organizații internaționale. A mai subliniat că așa-zisa menținere a păcii în Transnistria de care se prevalează Kremlin-ul ca pretext pentru staționarea trupelor sale în stânga Nistrului echivalează cu prelungirea exercitării controlului de facto asupra unei regiuni care este parte integrantă a statului suveran Republica Moldova. În finalul intervenției sale, parlamentarul român a declarat că interdicția de intrare pe teritoriul său a unui membru al APCE și agresarea fizică a altuia într-o secție de poliție din Federația Rusă întărește convingerea că se impune anularea deplinelor puteri ale delegației ruse.

În urma examinării și dezbaterii în plen a raportului s-a decis, contrar prevederilor Rezoluției 2034 (2015), ca deplinele puteri ale Delegației ruse la APCE să nu fie anulate, iar sancțiunile impuse în ianuarie 2015 să fie păstrate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Propunere O nouă zi liberă pentru angajații români

07 Feb 2023 1883

Comunicat de presa - Domnul senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, s-a adresat Președintelui Bulgariei, Rossen Plevneliev -27.01.2016

27 Jan 2016 1090

Comunicat de presa - Interventia dlui senator Viorel Riceard Badea la APCE (cazul Bodnariu) - 26.01.2016

26 Jan 2016 1245

Comunicat de presă - Senat

02 Oct 2015 1529

Comunicat Senatul României

24 Jun 2015 1055

Întrevederea domnului senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE, cu dl. Teofil Bauer, Ambasadorul Ucrainei în România

20 Jun 2015 1389

Domnul senator Viorel-Riceard Badea, raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

28 Apr 2015 1045

Participarea domnului senator Viorel-Riceard Badea la lucrările Comisiei pentru egalitate şi nediscriminare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

23 Mar 2015 1042

Comunicat de presă – Domnul senator Viorel-Riceard Badea, membru al Delegaţiei Parlamentului României la APCE 28 ianuarie 2015

28 Jan 2015 1186

Parlamentul României - comunicat de presă

26 Jun 2014 1315

Comunicat de presa - Senator Viorel-Riceard Badea

25 Jun 2014 1356