Senatul României a adoptat propunerea legislativă privind accesul gratuit la Monitorul Oficial al României

Deputatul Florin Gheorghe salută votul senatorilor din data de 11 aprilie 2016 pe marginea propunerii legislative iniţiate de acesta, privind accesul gratuit la varianta electronică a documentelor publicate în Monitorul Oficial al României:

Luni, Senatul României mi-a făcut o surpriză plăcută, votând pentru iniţiativa depusă de mine, înregistrată cu nr. L680/2015. Deşi iniţial Comisia juridică a Camerei superioare a Parlamentului întocmise un raport negativ, în plictiseală şi fără nici un fel de argument solid, plenul a decis că propunerea depusă de mine, în calitate de unic iniţiator, nu este doar una de bun simţ, dar şi una extrem de necesară, pentru a asigura accesul tuturor românilor, în mod gratuit, la varianta electronică a documentelor publicate în Monitorul Oficial. Le mulţumesc, pe această cale, colegilor senatori, care au lăsat de o parte orgoliile şi rivalităţile politice şi au legiferat în interesul celor pe care îi reprezintă.” 

Deputatul Florin GHEORGHE spune că majoritatea statelor europene oferă acces gratuit la varianta electronică a documentelor publicate în jurnalele oficiale naţionale. Cele tipărite sunt pretutindeni contra cost: „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este accesibil gratuit prin Internet pentru toţi locuitorii statelor membre. Dintre statele membre, România era printre ultimele state care oferea acces electronic gratuit la actele normative şi documentele publicate în Monitorului Oficial doar pentru 10 zile, după care taxa accesul la orice document şi limita informarea corectă a cetăţenilor. Am văzut argumentele pentru care toţi s-au opus acestei iniţiative şi anume că Regia autonomă Monitorul Oficial ar suferi teribil dacă ar lăsa accesul gratuit pentru varianta electronică de citire. Nimic mai fals! Iniţiativa mea se referă la accesul electronic, pe care Monitorul Oficial oricum îl face.

Deci nu înseamnă costuri suplimentare, iar argumentul este o mare minciună. Varianta tipărită rămâne contra cost, pentru că, evident, implică unele costuri suplimentare. Am toată încrederea ca în Camera Deputaţilor voi putea să-mi conving colegii deputaţi despre corectitudinea demersului iniţiat de mine şi, până în vacanţa parlamentară din vară propunerea mea legislativă să ajungă ea însăşi în Monitorul Oficial.”
a mai adăugat deputatul Florin GHEORGHE.
 
Biroul de presă al deputatului
Florin GHEORGHE
Deputat 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1241

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 666

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 625

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 446

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 641

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1689

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 811

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 982

Insolvențe Constanța Pescăria Populară SRL, din Năvodari, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului!

12 Feb 2024 830

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1584

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 923

Firme Constanța Schimbări în GP Consulting. Societatea are un nou asociat unic și administrator

28 Nov 2023 817

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1378

CS Farul Constanța Boxerul Darius Florin Sîrbu, medaliat cu aur și la Naționale (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1074

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1200