Biroul Executiv al SNFP a hotărât GREVĂ GENERALĂ - 27.09.2010 - pe timp nelimitat

Revendicări:

1. Revenirea, începând cu 1 octombrie 2010, la salarizarea avută anterior aplicării Legii 118/2010, lege ce a redus salariile bugetarilor cu 25%;

2. Stoparea disponibilizărilor.

3. Protecţia juridică a funcţionarilor publici împotriva abuzurilor contribuabililor de rea-credinţă şi oamenilor politici aflaţi în fruntea instituţiilor publice faţă de funcţionarii publici aflaţi în exercitarea prerogativelor de autoritate de stat.

Argumente:

- Cu un funcţionar public flămând şi îndatorat nu se pot combate fenomenele ce afectează, atât de dur, bugetul de stat (evaziune fiscală, munca la negru, protecţia consumatorului etc.);

- Instabilitatea salarială şi a locului de muncă demobilizează funcţionarul public în activitatea de impunere a legii;

- Statul de drept, nu poate exista fără ca funcţionarul public, purtător de autoritate, să beneficieze de protecţia legii;

- Răspunderea juridică a funcţionarului public, să nu poată fi atrasă decât după judecarea actului de autoritate impus de către acesta. Dacă actul de autoritate este viciat de interese personale atunci şi numai atunci, funcţionarul public să răspundă juridic.

Observaţii:

Solidarizarea organizaţiilor sindicale este o necesitate în această perioadă şi trebuie să se reflecte prin organizarea unor acţiuni de protest comune imediate şi radicale.

Învăţământul şi sănătatea sunt domenii importante ale unui popor, dar nici un serviciu din cele menţionate nu poate exista şi funcţiona fără o administraţie publică capabilă să colecteze banii la bugetul de stat sau care să combată fenomenele ce afectează funcţionarea statului de drept.

Preşedinte

Sebastian OPRESCU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1211

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1256

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1225

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1982

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1534

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1632

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1874

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3816

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6220