Scrisoare deschisa catre Ministerul Finantelor Publice

Apel către factorii responsabili ai Ministerului Finanţelor Publice, contribuabili, societate în general, în ceea ce priveşte necesitatea întăririi activităţilor de inspecţie fiscală, urmărire şi colectare a veniturilor bugetului general consolidat

Domnului Gheorghe POGEA, Ministrul Finanţelor Publice
Domnului Sorin BLEJNAR, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Având în vedere situaţia actuală nefavorabilă care generează diminuarea cheltuielilor bugetare, ţinând cont de mesajele transmise de către reprezentanţii Guvernului în ceea ce priveşte reducerile de personal în scopul restructurării aparatului bugetar pentru eficientizarea acestuia, cunoscând că de cele mai multe ori, deciziile luate în astfel de perioade au fost pripite şi fără o analiză suficient de temeinică, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală care are ca principal scop apărarea intereselor membrilor săi, dar care totodată doreşte să contribuie prin activitatea sa la aşezarea societăţii româneşti în general şi a celor ce-i reprezintă în special, pe o stare de fapt socială şi profesională optimă, supune atenţiei dumneavoastră următoarele realităţi, care în opinia noastră ar trebui să constituie puncte de plecare într-o decizie politică, argumente în ceea ce priveşte percepţia contribuabililor în legătură cu subiectul în cauză, idealuri în ceea ce priveşte societatea în general:

Inspectorul fiscal - rolul şi locul său în societate

Ce este inspectorul fiscal?

Am putea afirma că este o combinaţie între funcţionarul pregătit în lungi ani de studiu, absolventul de profesie economist şi profesionistul cu experienţă acumulată într-un lung traseu al practicii, toate acestea într-o societate aflată în tranziţie, o societate care încearcă să se aşeze pe principiile economiei de piaţă, o societate de multe ori dezorientată datorită politicilor care se doresc a fi reformatoare, dar incoerente de cele mai multe ori. Inspectorul fiscal este funcţionarul care în cei douăzeci de ani câţi au trecut de la Revoluţie a fost printre puţinele persoane legate de o meserie în continuă evoluţie, persoana care a trebuit să se adapteze, persoana care nu are voie să se plafoneze, pentru că în meseria sa nu poate bate pasul pe loc, ci dimpotrivă, contribuie ca urmare a activităţii sale la perfecţionarea cadrului legislativ fiscal, la implementarea regulilor în ceea ce priveşte disciplina financiar-fiscală, la adaptarea principiilor fiscale, la construcţia unui buget pentru un stat care a devenit operatorul economic principal.

Este inspectorul fiscal una dintre piesele care construiesc sistemul democratic?

Aceasta trebuie să fie! Alături de organele de ordine publică, de alte organe de control ale statului, inspectorul fiscal trebuie să contribuie la construirea unei mentalităţi în cadrul societăţii conform căreia societatea prin fiecare individ trebuie să respecte regulile politicilor fiscale impuse de către aleşii săi. Pentru că doar prin respectarea regulilor jocului un sistem poate funcţiona astfel încât în vremurile anilor 2000 protecţia individului să se realizeze în fapt, asigurându-se fiecăruia siguranţa şi decenţa unui trai pe masura secolului 21. Ori, fără legi, fără respectarea acestora şi fără resursele necesare, nimic din toate acestea nu poate fi implinit. (Observaţi că nu abordăm aici problema corupţiei, clasei politice, promisiunilor electorale, ori a actului de execuţie bugetară, pentru că e cu totul alt subiect, un subiect care are o mare legătură cu inspecţia fiscală şi rolul său în general, dar care dacă le-am aborda alături de această analiză ne-ar îndepărta de la scopul propus initial: - determinarea rolului şi locului în ceea ce priveste inspectorul fiscal).

Trebuie să fie inspectorul fiscal puternic?

Un inspector fiscal trebuie să fie detaşat de interesele de grup în favoarea aplicării legilor. El trebuie să fie imparţial şi echidistant faţă de situaţii, fără să fie un ignorant. Trebuie să aşeze consecinţa fiscală a faptelor în conjunctura acestor fapte, astfel încât contribuabilul să accepte el însuşi măsurile luate ca urmare a unei inspecţii fiscale în sensul beneficiului care se întoarce la cel care contribuie, ci nu ca o constrângere conjuncturală, nu ca o impunere forţată şi în nici un caz ca un abuz. Ori, inspectorul fiscal nu este un altfel de formular, nu este o maşinărie robotizată aruncată în mijlocul contribuabililor, el este un individ social, cu nevoi sociale, materiale, cu aspiraţii, cu slăbiciuni. Inspectorul fiscal este angajatul care realizează pentru angajatorul său unul dintre cele mai mari profituri materiale (referindu-ne la raportul între costul cu forţa de muncă şi rezultatele materiale: sume suplimentare atrase la buget), este persoana loială acestui angajator orice culoare politică ar avea acesta (aplicând legile bazate pe politicile partidelor aflate la putere), dar care poartă pe umerii săi de cele mai multe ori oprobiul societăţii subiective, imature în ceea ce priveşte democraţia, ori poate sătulă de incoerenţele unor politicieni slabi. O astfel de persoană, fără să aibă asigurate resursele satisfacerii nevoilor primare, fără să aibă un loc în societate la nivelul aspiraţiilor sale intelectuale nu va fi niciodată puternic. Va fi un inspector SLAB! În condiţiile iminentei reorganizări a aparatului fiscal se impune, ca şi garanţie a bunei sale funcţionări, recrutarea funcţionarilor din rândul personalului sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor Publice şi redirecţionarea activităţii lor către structurile fiscale, a celor mai profesionişti din sistem şi nu o reorganizare doar numerică fără a se ţine cont de importanţa socială a muncii prestate de organele fiscale.

Liviu TOADER, Prim-vicepreşedinte SNFP, lider sistem instituţional MFP


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 280

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 603

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 672

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 466

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 540

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 531

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 714

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3368

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13933

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 903

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 900

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1927

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1303

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2799

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6813