"Sistem naţional standardizat de formare /training al Crucii Roşii Române în domeniul primului ajutor de bază

Societatea Naţională de Cruce Roşie desfăşoară prin intermediul Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE - Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) un proiect de dezvoltare a unui sistem naţional standardizat de formare în prim ajutor de bază, în conformitate cu standardele europene în vigoare. Proiectul urmăreşte dezvoltarea cunoştintelor în domeniul acordării primului ajutor de bază, precum şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa dobândirii acestor cunoştinţe.

În cadrul acestui proiect vor fi implicate toate filialele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din fiecare judeţ din ţară, unde se va înfiinţa câte un centru de formare/instruire in domeniul acordarii primului ajutor de bază. Fondurile vor fi utilizate în vederea dotării acestor centre cu echipamente pentru training, astfel încât 5.000 de voluntari să poată beneficia de formare gratuită în acordarea primului ajutor pe durata derulării proiectului, pana in aprilie 2011.

Obiectivele proiectului:
• crearea şi acreditarea naţională şi la nivel european a 47 de centre de formare ale Crucii Rosii Române în primul ajutor de bază (echipate la standarde europene)
• pregatirea a 50 de formatori in conformitate cu standardele nationale si europene, care urmează să asigure pregatirea instructorilor si a voluntarilor in domeniul primului ajutor de baza.
• Informarea si educarea populaţiei cu privire la importanta dobandirii cunoştintelor de prim ajutor de baza si impactul pozitiv al interventiilor de prim ajutor de baza in salvarea vietii.

Cu ajutorul acestui proiect in data de 29 ianuarie 2011 ora 09,30, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa, se desfăşoară în cadrul „Cafenelei prosănătate" deschiderea CURSURILOR DE PRIM-AJUTOR. Cursul se adresează familiei din societatea românească, părinţi, profesori, elevi/tineri care îşi desfăşoară activitatea la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitare şi din comunitatea locală.

Cursul este susţinut de specialişti din cadrul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie România - filiala Constanţa şi se finalizează cu Certificat de absolvire. Viaţa unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor şi de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. Dacă te-ai aflat vreodată în situaţia de a primi sau de a acorda primul ajutor unei persoane, cu siguranţă ştii cât de important este un curs de prim ajutor.

Pentru realizarea acestui curs, S.N.C.R.R.filiala Constanta in parteneriat cu Fundaţia „Clubul părinţilor Plus D" în parteneriat cu: Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa; Federaţia Naţionala a Asociaţiilor de Părinţi - Învăţământ Preuniversitar; Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa, au recrutat viitori voluntari care vor fi invatati sa acorde primul ajutor pana la sfarsitul lunii aprilie a.c.

DIRECTOR

CRUCEA ROSIE FIL.CONSTANTA

Psiholog Carmen Lungu


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1170

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1210

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1270

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1197

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1352

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1496

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1938

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1565

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1503

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1427

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1603

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1845

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3730

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3097

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6157