Ștefan Bănică și Emilia Popescu în “Pescărușul”, de A.P.Cehov

Marți, 25 martie, ora 19.30
 Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța
 
 
Spectacolul Teatrului de Comedie București “Pescărușul”, în regia lui Claudiu Goga, îi prezintă pe Emilia Popescu şi Ştefan Bănică în rolurile Arkadina - Trigorin, cărora li se alătură Vladimir Găitan, Carmen Tănase, Florin Dobrovici, Gheorghe Dănilă, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Alexandru Pavel, Anca Dumitra, George Grigore şi Rădiţă Roşu.
"Ma bucur că putem juca "Pescarușul", de Cehov și în alte orașe din țară, o piesă clasică a literaturii universale, într-o montare foarte interesantă a regizorului Claudiu Goga, în care joc alături de colegii mei de la Teatrul de Comedie și de tineri actori foarte talentați. Vă aștept pe 25 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, de la ora 19.30." - Ștefan Bănică
Claudiu Goga a realizat un spectacol în care povestea din piesă este interesantă şi emoţionantă, dar şi uşor de înţeles pentru spectatorul de azi, totul, însă, fiind realizat "fără a trăda sensul fundamental al operei", după cum declară regizorul. Montată într-un stil tonic și revigorant, piesa este o creaţie reuşită a emoţiilor – care nu îl slăbesc o secundă pe spectator. Complexitatea interpretărilor actoriceşti deschide spectatorilor lumi aparte, în care sunt pictate tablouri de singurătate veşnică, dorinţe neîmplinite, visuri otrăvitoare şi pasiuni nestăvilite.
"Pescăruşul", piesă în patru acte a lui A.P.Cehov, a fost jucată prima dată pe scena Teatrului Alexandrinsky din Sankt Petersburg, în octombrie 1896. De atunci, a cunoscut montări memorabile în întreaga lume.
Spectacolul are loc marți, 25 martie, ora 19.30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Biletele se găsesc la Agenția de bilete. Prețul unui bilet, în funcție de categorie, este de 80 de lei și 100 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 269

Guvernul RomânieiÎntrevederea dintre premierul Marcel Ciolacu și comisarul european pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen

25 Apr 2024 217

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1440

Doliu în cinematografia mondială Un actor cunoscut pentru rolul său dintr-un serial pe Netflix s-a stins din viață la doar 27 de ani

31 Mar 2024 1825

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 617

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 955

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 627

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 650

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 1047

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 868

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 764

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 801

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 911

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1701

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 909