50 de verdicte şi premii în valoare de 75.000 de lei, la „Mama mea găteşte mai bine”

După ce a gustat 100 de preparate pregătite cu emoţii de către participanţi, după ce a dat 50 de verdicte, a urmărit 200 de persoane în bucătăria emisiunii şi a decis cine sunt câştigătorii premiilor în valoare totală de 75.000 de lei, Horia Vîrlan este mulţumit. "Mă bucur că am avut ocazia să văd tineri în bucătărie, care până acum probabil nu au aprins aragazul, însă au avut încredere în părinţii lor şi curajul de a încerca ceva nou. Cine ştie, poate unii chiar şi-au descoperit o nouă pasiune”, spune judecătorul. „A fost o experienţă interesantă să observ cum părinţii gătesc alături de copiii lor, cum îi învaţă primii paşi - culinari de această dată, şi cum au reuşit împreună să ducă la bun sfârşit un preparat de care să fie mândri".
 
Cove a stat tot timpul alături de concurenţi şi a trăit cot la cot cu aceştia fiorii competiţiei. În bucătăria emisiunii s-a plâns, s-a râs, s-a cântat, dansat, s-au spus poezii, dar mai ales concurenţii s-au mândrit în faţa întregii ţări şi au avut ocazia să spună „Mama mea găteşte mai bine”. „Au fost 50 de ediţii frumoase, în care concurenţii şi-au dat seama că este o competiţie serioasă, însă au înţeles şi că gătitul poate fi o experienţă amuzantă, în care generaţiile se apropie şi atunci când ceva nu-ţi iese aşa cum ai plănuit, nu este un capăt de lume. Ne-am simţit bine, ne-am amuzat de micile greşeli şi ne-am bucurat de reuşite”, spune Cove. „Toţi concurenţii au dat dovadă de fair-play, au acceptat verdictele şi criticile constructive chiar şi atunci când nu le erau favorabile şi sincer cred că părinţii şi copiii au pus încă o piatră de temelie în relaţia lor”.
 
La „Mama mea găteşte mai bine”, cei care nu ştiau să gătească au învăţat, cei cu mai multă experienţă au primit noi lecţii de la părinţi, iar mamele, dar şi taţii, şi-au îndrumat cu grijă copiii de pe margine. VIDEO aici.
 
Unii concurenţi chiar şi-au arătat şi talentul artistic. "Poetul" Romeo şi mama sa, Elena, au stabilit recordul emisiunii, de trei ediţii consecutive câştigate şi premii cumulate în valoare de 4.500 de lei. Virginia şi mama Maria au egalat performanţa lui Romeo, însă nu au reuşit să-l depăşească. Şi cum emisiunea a împlinit 50 de ediţii, Cove a ţinut să marcheze acest eveniment special. VIDEO aici.
 
Daca nu aţi apucat să notaţi reţele mamelor pricepute în ale bucătăriei sau doriţi să retrăiţi emoţiile competiţiei sub presiune, Cove şi maestrul Horia Vîrlan vă aşteaptă în continuare alături de concurenţi, la Prima TV, de luni până vineri de la ora 17.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța, meciuri amicale cu Dunărea Călărași și Unirea Slobozia

18 Mar 2024 1026

Farul Constanța Amintirile de aur ale lui Mihai Guriță. Finala Cupei, meciurile cu Auxerre și eurogolul său. Un atacant care lovea ca fulgerul! (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 1178

Președintele PNL, Nicolae Ciucă Ideea comasării europarlamentarelor cu locale - una care poate să ne aducă o prezență mai mare la vot

03 Feb 2024 645

UPDATE. Farul Constanța Andrei Artean, convocat în premieră la echipa națională, pentru meciurile cu Israel și Elveția

11 Nov 2023 1141

UPDATE. Farul Constanța Louis Munteanu, convocat de Edward Iordănescu la Națională pentru meciurile cu Belarus și Andorra

07 Oct 2023 1229

Primarul Vergil Chițac îl vede pe fostul director SRI, Eduard Hellvig candidat la alegerile europarlamentare

09 Jul 2023 1538

UPDATE Cine transmite meciul Elveția - România, de luni seară. Farul Constanța are patru jucători în lotul tricolor

19 Jun 2023 1963

Regele Charles al III-lea ar putea veni în România!

15 May 2023 1172

România joacă diseară cu Belarus. Trei jucători de la Farul Constanța în lot. Ce post TV transmite partida

28 Mar 2023 1558

Începe procesul omului de afaceri Cristian Burci (patronul „Adevărul Holding“ și Prima TV) (DOCUMENT)

29 Jan 2023 2524

Cristian Burci (patronul „Adevărul Holding“ și Prima TV) trimis în judecată de DIICOT! Un nou termen în dosar (DOCUMENT)

05 Dec 2022 1763

Ce televiziune transmite meciul România - Bosnia-Herțegovina. Se joacă diseară

26 Sep 2022 4167

Editorial Secolul vitezei, amânat/anulat

08 Sep 2022 1358

Farul Constanța Tudor Băluță, schimb de tricouri cu un star al fotbalului mondial. „Pentru mine, e un exemplu, îl admir“ (GALERIE FOTO)

15 Aug 2022 2018

România, participantă directă la racheta Vega-C a Agenției Europene Spațiale, care se lansează astăzi

13 Jul 2022 1147