Comunicat UDTTMR

· Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează vineri, 29 noiembrie, ora 16,30, la Sala „Remus Opreanu” din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, Gala de premiere a excelenței în educație a cadrelor didactice de etnie turco-tătară. Derulată sub deviza „Premiem valoarea, recunoaştem excelenţa!”, manifestarea este organizată cu prilejul Zilei Profesorului din Lumea Turcă, sărbătorită în fiecare an la data de 24 noiembrie.
La manifestare, alături de cadrele didactice cărora li se vor înmâna diplome şi plachete, printre oaspeţii care au confirmat participarea se numără şi numeroase personalităţi.
 
· Sâmbătă, 30 noiembrie, la Medgidia, UDTTMR va organiza festivitatea de decernare a Premiului „Mehmet Niyazi”, manifestare care a devenit o tradiţie pentru filiala de la Medgidia a uniunii tătare. Premiul a fost instituit prin lege, în 2007, la iniţiativa deputatului de atunci Aledin Amet.
Potrivit acestei legi, evenimentul prin care este comemorat poetul, ziaristul şi pedagogul tătar Mehmet Niyazi se desfăşoară în fiecare an, în preajma datei de 30 noiembrie, dată la care se presupune că s-a născut poetul.
Mehmet Niyazi s-a născut în satul Aşşîlar (Vânători) comuna Pecineaga, într-o familie de ţărani săraci. El a militat pentru promovarea culturii şi identităţii tătare, atât în Crimeea, de unde a fost alungat de două ori, dar şi în România.
Premiul reprezintă o recunoaştere atât a personalităţii lui Mehmet Niyazi, cât şi un mijloc de încurajare a celor care scriu despre valorile tătare din Dobrogea.
Acţiunea de la Medgidia se va desfăşura după următorul program:
- Ora 12,45 – depunere de coroane la bustul poetului din parcul de la poştă
- Ora 13,00 – slujbă religioasă la mormântul poetului – Cimitirul Musulman din Medgidia
- Ora 14,00 – Evocarea personalităţii poetului Mehmet Niyazi şi acordarea Premiului pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătare, evenimentul urmând a se încheia cu un moment artistic – Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” (Medgidia).
 
Biroul de presă al UDTTMR                                                    28 noiembrie 2013

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 230

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 229

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 540

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 399

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 313

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 523

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 666

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 640

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 559

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 815

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 626

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 616

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 558

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 516

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 836