In memoriam Negip Hagi Fazîl, erou național al tătarilor

La împlinirea a 109 ani de la nașterea eroului tătar Negip Hagi Fazîl, la sediul central al UDTTMR a avut loc, vineri, 17 aprilie, o activitate comemorativă. Au participat membre ale Organizației de Femei a filialei UDTTMR Constanța, dar și tineri din cadrul celor două ligi nou înființate în cadrul uniunii: Liga Liceenilor Tătari și Liga Studenților Tătari. În cadrul manifestării, scriitoarea Ghiuner Acmola a vorbit despre eroul tătar, cel care a rămas atât în memoria comunității din România, cât și la nivel internațional drept fondatorul Uniunii Culturale a Tinerilor Tătari și una dintre personalitățile dobrogene care s-au implicat în adăpostirea tătarilor crimeeni.
Negip Hagi Fazîl s-a născut în satul Azaplar – Tătarul de astăzi, judeţul Constanța, la data de 17 aprilie 1906. Era fiul lui Hagi Fazîl şi Şerife, familie de tătari înstăriţi, imigraţi din Crimeea în 1860 din cauza persecuţiilor ţariste. Negip Hagi Fazîl a absolvit Seminar Musulman din Medgidia şi apoi Academia de Ştiinţe Cooperative din Bucureşti. A lucrat ca inspector şcolar, după care a muncit moşia părintească din satul Azaplar. Eroul tătar al cărui nume îl poartă, începând din anul 2007, Școala Generală din comuna Tătaru, a încetat din viaţă în 1948 şi a fost înmormântat în localitatea natală.
Şcoala din Tătaru este prima instituție de învățământ din România care poartă numele unui reprezentant al etniei tătare din Dobrogea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța a declinat dosarul în care un fost deputat constănțean cheamă în judecată Parlamentul României

01 Mar 2024 948

Judecătoria Constanța, verdict în procesul unui deputat din Constanța (MINUTA)

16 Feb 2024 877

Deputat de Constanța, cu verdict în așteptare la Judecătorie

22 Jan 2024 662

Judecătoria Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul deschis de Autoritatea Națională pentru Cetățeni unui deputat din Constanța

02 Jan 2024 827

Știri Constanța azi UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2023” în Parcul Tăbăcăriei (GALERIE FOTO +VIDEO)

09 Sep 2023 1267

Spectacol impresionant la Constanța dedicat Zilei Limbii Tătare (GALERIE FOTO)

06 May 2023 1404

LIVE TEXT Ziua Limbii Tătare, marcată la Constanța. Spectacol organizat de UDTTMR (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 May 2023 1543

Ziua Limbii Tătare. Spectacol oferit de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România

05 May 2023 1288

Decizie a Tribunalului Constanța în cazul măsurilor adoptate la Congresul Național al UDTTMR din mai 2017

09 Jun 2022 1821

UPDATE Președintele Consiliului Județean Constanța, în doliu. A murit mama sa

20 Apr 2022 2840

Ce atribuții au primit de la reprezentantul Guvernului în teritoriu cei doi subprefecți „boboci”

15 Mar 2021 2017

Gelil Eserghep, consilierul onorific al președintelui CJ Constanța, pe probleme de minorități

15 Nov 2020 5980

#alegerilocale2020 Forumul minorităților din Dobrogea. Este oficial. PNL Constanța și UDTTMR, protocol pentru alegerile locale

31 Jul 2020 2581

#alegerilocale2020 LIVE TEXT. PNL și UDTTMR, protocol de colaborare pentru alegerile locale

30 Jul 2020 2143

#alegerilocale2020 UDTTMR și-a pus reprezentanții pe listele liberalilor

27 Jul 2020 5125