"Premimem valoarea, recunoaştem excelenţa"

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat, marți, 26 mai, cea de-a treia ediție a galei de premiere a copiilor tătari care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare naționale – faza județeană, în anul școlar 2014 – 2015. Ediția de anul acesta a galei „Premiem valoarea, recunoaștem excelența” s-a remarcat, în primul rând, printr-un număr mai mare de elevi premiați comparativ cu ediția de anul trecut. Astfel că, anul acesta, UDTTMR a acordat aproape 100 de premii pentru peste 90 de elevi din județul Constanța, o parte dintre elevi obținând rezultate deosebite la două sau chiar trei olimpiade. Disciplinele la care s-au regăsit pe podiumurile concursurilor școlare elevi tătari au fost: Limba și literatura română (disciplina cu cei mai mulți elevi tătari care au obținut rezultate deosebite), Limbi străine – Engleza, Franceza, Germana și Spaniola, Chimie, Biologie, Matematică, Fizică, Astrologie și Astrofizică, Tehnologie, Psihologie și Arte.
Toți olimpicii premiați marți de UDTTMR au primit câte o diplomă și câte un voucher pentru taberele organizate în vacanța de vară de uniune. Olimpicilor le-au fost alături la festivitatea de premiere familiile, profesorii îndrumători, prietenii, dar și oaspeți de seamă: subprefecții județului Constanța, Ersun Anefi și Levent Accoium, Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, Viceconsulul Turciei la Constanța, Ozgen Topçu, reprezentanți ai Asociației Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea și ai Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” Constanța. De asemenea, din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, instituție cu sprijinul căreia este posibilă organizarea an de an a acestui eveniment, a fost prezentă Icbal Anefi, inspector de limba turcă.
„Felicitări acestor minunați copii, felicitări cadrelor didactice care îi coordonează și le îndrumă pașii și, nu în ultimul rând, felicitări familiilor care fac atâtea sacrificii pentru a le asigura condițiile optime pentru a învăța și a performa. Uniunea oferă fiecăruia dintre cei peste 90 de olimpici de etnie tătară câte un loc în taberele organizate de noi în vacanța de vară. Poate nu este foarte mult, dar suntem convinși că este important prin prisma faptului că astfel noi ne reconfirmăm menirea pe care o avem și anume aceea de a aduce laolaltă membrii comunității, indiferent de vârstă, statut social, pregătire. Suntem convinși că cele 5 zile pe care le veți petrece împreună vă vor oferi posibilitatea să vă cunoașteți, să legați prietenii, să vă (re)descoperiți prin prisma celui mai important atribut care vă unește și vă definește: acela că indiferent de înclinațiile profesionale, de performanțele pe care le aveți, toți sunteți tătari, membri ai comunității noastre care se bucură de un respect deosebit”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
 
Biroul de presă al UDTTMR                                                                             
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tabără pentru copii, organizată de UDTTMR

09 Sep 2015 1973

Tabără organizată de UDTTMR

09 Sep 2015 1814

UDTTMR a premiat copiii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare naționale

27 May 2015 1773

UDTTMR premiază elevii olimpici de etnie tătară

25 May 2015 2090

UDTTMR organizează mâine a doua ediţie a Galei „Premiem valoarea, recunoaştem excelenţa!”

28 Apr 2014 2435