Comunicat de presă UDTR - 11.05.2015

Uniunea Democrată Turcă din România a marcat duminică, 10 mai, una dintre cele mai străvechi sărbători ale turcilor de pretutindeni, „Hâdârlez”, celebrată anual în data de 6 mai. Cu acest prilej, etnicii turci de la filialele UDTR din Constanţa, Cernavoda, Medgidia, Băneasa, Făurei, Cobadin, Cumpăna şi Fântâna Mare s-au reunit în localitatea Cobadin din judeţul Constanţa pentru a reînvia o tradiţie străveche a popoarelor turcice, care marchează conform calendarului gregorian, începutul uni nou anotimp.
Preşedintele UDTR, Osman Fedbi a declarat: „Hâdârlezul este una dintre cele mai iubite sărbători a turcilor de pretutindeni care continuă să se serbeze atât în Dobrogea dar şi în alte ţări din Balcani şi mai ales în Anatolia. Este de datoria noastră să conservăm această tradiţie care ţine de identitatea noastră etnică şi să o transmitem şi generaţiilor viitoare.”
Hâdârlez este un cuvânt compus din două nume: Hâzâr şi Ilyas,  doi fraţi, consideraţi patronii astronomici ai vieţii umane care semnifică nemurirea, dar şi abundenţa. „Hâdârlez” este o sărbătoare câmpenească şi conform tradiţiei se desfăşoară în natură, pe pajişti înverzite, în apropierea apelor curgătoare, într-o atmosferă animată de voie bună. În această zi, etnicii turci obişnuiesc să sacrifice miei şi să prepare bucate tradiţionale din care nu lipsesc plăcinta cu brânză şi turtele. Bucatele tradiţionale „çörek’ şi „pide”  (plăcinte tradiţionale cu brânză) nu au lipsit nici de pe mesle etnicilor turci reuniţi duminică la Cobadin, într-o atmosferă de sărbătoare şi voie bună.
La „Hâdârlez” au participat: preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general, Ervin Ibraim, preşedinţii filialelor UDTR din: Cobadin, Băneasa , Cernavoda, Medgidia, Făurei, Fântîna Mare şi Cumpăna, Raim Naim, Osman Zia, Musa Caidar, Memet Şucri, Osman Suliman, Memet Sebatin şi Bari Muselim precum şi subprefectul judeţului Constaţa, Levent Accoium.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UDTR Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan

09 Apr 2024 794

Uniunea Democrată Turcă din România organizează la Muzeul de Artă Constanța prima manifestare culturală din această primăvară

19 Mar 2024 527

Uniunea Democrată Turcă din România Ediția cu numărul 20 a simpozionului „Implicarea femeii turce în societatea contemporană” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 886

Instanța a rămas în pronunțare Uniunea Democrată Tătară a dat în judecată Consiliul Județean Constanța!

28 Feb 2024 654

În Techirghiol Baclavale, tocăniță de vită și alte delicii la Festivalul „chifteluțelor si al pastramei” - „Bucuriile toamnei"(GALERIE FOTO)

08 Oct 2023 7043

Preşedintele UDTR, mesaj cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului. „Un nou moment de reflecţie asupra valorilor noastre spirituale“

27 Jun 2023 1009

Uniunea Democrată Turcă din România a inaugurat muzeul etnografic „Casa Tradiţională Turcească” din Cobadin (FOTO)

06 Jun 2023 1369

Primăria Cumpăna Zi de sărbătoare! Conviețuirea interetnică pe plaiuri dobrogene (GALERIE FOTO)

28 May 2023 1303

Primăria Cumpăna în colaborare cu UDTR și UDTTMR organizează evenimentul „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene”

26 May 2023 1116

UDTR a oferit la Constanţa un iftar, cina tradițională specifică postului din luna Ramazan (GALERIE FOTO)

30 Apr 2022 3462

Ce activitate au avut și cât de bogați au devenit parlamentarii constănțeni după primul an de mandat (IV) (DOCUMENTE)

07 Dec 2021 3623

Legea care modifică funcționarea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", adoptată tacit. Un deputat constănțean, printre inițiatori

11 Oct 2021 3358

UDTR Ziua limbii turce, sărbătorită la Constanța

03 Jun 2021 2267

Uniunea Democrată Turcă din România și-a prezentat raportul de activitate și situația financiară

18 Mar 2021 3511

UDTTMR vânează postul de subprefect al județului Constanța ocupat de Șenol Ali de la UDTR

26 Feb 2021 3785