UNJR anunta ca membrii asociatiei si alti magistrati din tara vor depune in bloc plangeri la CEDO

C O M U N I C A T

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România constată cu dezamăgire că asistăm în prezent, după o serie de situaţii conflictuale generate de însăşi chiar puterea executivă, la o nouă încercare a Guvernului de a arunca în derizoriu legitimitatea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate în decursul anilor, prin exercitarea abuzivă a prerogativei de a emite ordonanţe de urgenţă în domenii care exced atribuţiilor constituţionale care îi revin.
 În pofida împrejurării că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr.784/2009, dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei au fost declarate neconstituţionale pe motiv că încalcă prevederile art.115 alin.(4) teza întâi din Constituţie, Guvernul României, fără nici o justificare temeinică, a adoptat la data de 14 iunie 2009 o nouă ordonanţă de urgenţă care reorganizează plata sporurilor sau altor drepturi salariale acordate sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în sectorul bugetar pentru perioada 2010-2012.
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România apreciază că o astfel de atitudine, dispreţuitoare, de ignorare vădită atât a unor hotărâri judecătoreşti irevocabile, cât şi a unor decizii ale Curţii Constituţionale anterioare în acelaşi domeniu, nu demonstrează deloc disponibilitatea guvernanţilor de a găsi soluţii viabile pentru problemele cu care se confruntă justiţia, magistraţii devenind practic singura categorie profesională căreia statul român îi refuză în mod sistematic accesul la justiţie, împiedicând prin ordonanţe de urgenţă abuzive orice executare silită în materia drepturilor salariale restante.
Pentru ca dezastrul spre care se îndreaptă justiția să fie iremediabil, Curtea Constituţională a decis astăzi că nu au existat încălcări în mod repetat de către Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti al rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea de garant al independenţei  justiţiei, ca urmare a subfinanţării cronice a sistemului judiciar, în condiţiile amânării repetate prin ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern a termenului de predare – preluare a bugetului instanţelor judecătoreşti de la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti spre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În aceste condiţii, UNJR anunţă public că membrii asociaţiei şi alţi magistraţi din ţară vor depune în bloc plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care vor solicita, ca orice alţi cetăţeni ai acestei ţări, respectarea articolului 6 din CEDO si a art. 1 din Protocolul 1 adiţional Convenţiei.
De asemenea, UNJR va solicita Avocatului Poporului ca, în temeiul art. 146 lit. d teza finală din Constituţia României, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. din 14 iunie 2009 în raport cu prevederile art. 115 alin. 4 teza întâi din Constituţie.

Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România,
judecător  Dragoş Călin
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

28 Feb, 2010 14:02

eu sunt grefier la un tribunal din tara si rog a se lua atitudine fata de relatarile de la postul de televiziune realitatea tv in care se arata ca un grefier care iese la pensie are o pensie de 15 mii ron.lucru neadevarat pentru care va rugam sa luati masuri pentru ca este inacceptabil si prosteste poporul care crede tot ce se zice la televizor,acest lucru este neadevarat.va rugam sa nu generalizati .la inalta curte nu sunt grefieri,sunt magistrati consultanti,care este cu totul altceva,decat un grefier.va rugam sa va documentati inainte de a da pe post tot felu de prostii,epntru a manipula populatia

Articole asemanatoare

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20168

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 457

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 679

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31028

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 4616

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 686

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 903

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 683

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2579

Gala Dark Knights 2024 la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 704

Firme Constanța Noi domenii secundare de activitate adăugate în Catena SRL, deținută de Cristian Gări

31 Jan 2024 628

11 domenii ştiinţifice pentru care se acordă premiile de câte 300.000 de lei Ministerul Cercetării anunţă lansarea competiţiei pentru Gala Cercetării Româneşti – Ediţia 2024!

19 Jan 2024 469

Știri Constanța Controale și sancțiuni în 2023. Ce concluzii aduce bilanțul ITM Constanța

16 Jan 2024 561

După discuțiile cu premierul Ciolacu, transportatorii şi fermierii au decis să continue protestul

12 Jan 2024 847

Portretul candidatului ideal SRI angajează analist Forensic securitate cibernetică

11 Jan 2024 1167