Discursul președintelui UNPR, Gabriel Oprea la Şcoala de vară a Uniunii Naționale pentru Progresul României

Dragi colegi,
 
Mă bucur să văd foarte mulți tineri la această școală de vară și mă bucur să văd că și în acest an, organizarea este exemplară, așa cum stă bine unui partid puternic.
Suntem un partid tânăr și este normal să fim foarte preocupați de ce gândesc și de ce își doresc cei din generația voastră.

Tocmai de aceea mă bucur să văd că, de la lună la lună, UNPR atrage tot mai mulți tineri. Avem un mesaj național foarte puternic și avem proiecte concrete pentru cei aflați la început de drum.
Știți bine că UNPR a propus introducerea dreptului de vot de la 16 ani și că am inițiat proiectul Primul loc de muncă. Nu voi insista asupra lor, pentru că le cunoașteți, ci voi insista pe filosofia politică ce stă în spatele acestor propuneri și, în general, în spatele inițiativelor UNPR.

Am spus că suntem un partid național modern. Am spus că susținem interesul național. Dar trebuie să fie foarte clar că interesul național nu este o lozincă, ci este o realitate a vieții de zi cu zi.
Interesul național înseamnă siguranța și prosperitatea întregii națiuni.
Vorbim despre siguranța națională, dar și despre siguranța zilei de mâine sau siguranța locului de muncă. Vorbim despre prosperitatea fiecărei familii, dar și despre prosperitatea întregii națiuni. Acesta este fundamentul proiectului nostru politic și acesta este mesajul principal pe care trebuie să-l dăm oamenilor.

Românii știu că UNPR se ține de cuvânt. Ne-am câștigat acest blazon și trebuie să-l respectăm în continuare. Datorită acestui principiu am crescut și ne-am impus în politică.
Am plecat de la 2% în sondajele de opinie, iar acum ne îndreptăm către 10% intenție de vot. Am plecat la drum o mână de oameni, iar acum ne îndreptăm către 1 milion de membri de partid. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche, ci dimpotrivă.
Suntem un partid care contează în politica românească și trebuie să ne asumăm acest statut cu toată responsabilitatea.
Tocmai din acest motiv, UNPR a lansat recent în dezbatere publică Planul Național „Siguranță și Prosperitate pentru România”.

Sunt cinci teme pe care vrem să le discutăm cu partenerii politici, cu partidele parlamentare, dar mai ales cu oamenii simpli, cu cetățenii. Am propus în acest Plan cinci direcții: Renașterea națională, Funcționarea statului, Rolul României în lume, Funcționarea economiei și Noul stat social.

Am venit cu idei cu totul noi, cum sunt cele referitoare la familie. Vrem ca guvernarea să se concentreze pe problemele și pe nevoile familiei, nu doar pe individ. Avem propuneri legate de susținerea diasporei, nu prin spectacole și expoziții, ci prin cursuri de limba și istoria românilor.

Am vorbit fără ocolișuri despre problemele din administrație, despre relația cu Republica Moldova și, nu în ultimul rând, despre apărarea interesului național în agricultură, în industrie și în general în economia românească.
Vă rog să folosiți prilejul pe care îl oferă această Școală de vară pentru a discuta despre Planul Național „Siguranță și Prosperitate pentru România”. Sunt teme importante pentru tineri și pentru români, dar mai ales sunt teme care vor orienta campania noastră și activitatea UNPR pe mulți ani de acum înainte.

Vreau să știți că ne așteaptă un an greu și o campanie electorală complicată. Indiferent de modul în care vom participa în alegeri, este important să avem o echipă unită și puternică. Tocmai de aceea, vreau să vă spun de pe acum că în campania UNPR va fi ca în Armată. Adică va fi ordine și disciplină. Vom avea candidați foarte buni, mai ales că UNPR este recunoscut pentru echipa sa de primari.
Vom avea un milion de membri de partid și vom avea ca țintă să aducem, pentru UNPR cel puțin 10% din voturile românilor. Ne-au prezentat în presă cu 2%, 5% sau 7%. Important este că la alegeri vom obține 10% din voturile românilor. Și trebuie să știți că mă bazez pe voi. Mă  bazez pe tineri, pe cei care nu au făcut politică, pe cei care își iubesc țara și care vor să facă din România o țară sigură și prosperă.
Vreau să fiți încrezători în steaua UNPR. Vreau să vă implicați în viața de partid și să veniți cu propuneri, cu inițiative și cu idei. Însă cel mai important, să vă iubiți țara, valorile naționale, istoria și semenii. De aici vine puterea unei națiuni și de aici vine puterea UNPR. Anul viitor, vreau să scriem istorie, împreună!
 
Așa să ne ajute Dumnezeu! 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 744

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1384

Un fost consilier local din Cogealac preia o firmă de la un cunoscut om de afaceri constănțean

20 Feb 2023 2077

Fiul unui fost lider UNPR a mai pus bazele unei firme cu profil de restaurant. În trecut, Ioniță senior a făcut business cu liberali de top

26 Sep 2022 3208

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1963

Firma fostului președinte UNPR Constanța, George Lipoveanu, va asigura serviciile de salvamari în sudul litoralului

14 May 2021 5382

#alegerilocale2020 Prima candidatură pentru Primăria Constanța și CLM, respinsă de Biroul Electoral Municipal (documente)

17 Aug 2020 2719

Știați că….Data de 14 mai marchează Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

14 May 2020 1687

Valeriu Steriu, noul purtător de cuvânt al PSD. Teodor Meleșcanu va fi votat președinte al Senatului

09 Sep 2019 2454

Şef la Sanatoriul de la Techirghiol, fost vicepreşedinte UNPR, mort în a doua zi de Rusalii

17 Jun 2019 11215

Fostul președinte al UNPR Constanța, George Lipoveanu, și-a făcut o firmă

25 Apr 2019 2624

UNPR a depus lista candidaților pentru alegerea membrilor Parlamentului European

27 Mar 2019 1743

Ce anunț a făcut președintele UNPR, la Mamaia

02 Mar 2019 2907

Generalul Valeriu Nicuț s-a stins din viaţă

06 Dec 2018 3000

Gabriel Oprea și președintele Ion Răducanu, prezenţi la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR

18 Oct 2018 1825