LSUMC cere prioritizarea educaţiei

Astăzi, 3 Octombrie 2016, în cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar din Constanța, Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța (LSUMC) a ales să nu rămână fără reacție la problemele grave din sistemul de învățământ românesc. Membrii LSUMC au îmbrăcat tricouri inscripționate și au promovat mesajul campaniei Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) cu mesajul "VIS" - "Viitorul Implică Studenţii".

Considerăm că în această toamnă mesajul studenților trebuie să ajungă direct la candidații pentru alegerile parlamentare, la politicieni, la partidele politice și la liderii acestora, pentru a ne asigura că în ciclul electoral următor (2016-2020) educația va fi, pe bune, o prioritate națională pentru politicieni, iar acest lucru se va reflecta în deciziile luate de viitorul guvern și parlament.

Vom    cere    de    asemenea    acestora    SĂ    NE    DEMONSTREZE    CĂ,    într-adevăr    VOR PRIORITIZA EDUCAŢIA în mandatul lor prin creșterea substanțială a finanțării educației începând cu anul 2017, prin prevederile Legii bugetului de stat pentru anul 2017.

În ultimii 4 ani politicienii și partidele politice nu au tratat absolut deloc educația ca o prioritate națională, subfinanțând-o și legiferând nu în interesul beneficiarilor primari (elevi și studenți), ci în interes propriu.

Studenții nu vor să mai accepte subfinanțarea educației şi un astfel de tratament din partea politicienilor! Suntem deciși să îi convingem pe candidații la alegerile parlamentare să includă în programele lor politice prioritățile noastre. În urma consultărilor reprezentaților și liderilor studenților din întreaga țară, de la Forumul Organizațiilor Studențești din România, ce a avut loc la Galați în luna august 2016, ANOSR a formulat o listă cu 15 priorități ale studenților pe care aceștia le adresează politicienilor, invitându-i să și le asume și să le ducă la îndeplinire!

Cele 15 priorități ale studenților:

1.    O finanțare corespunzătoare a educației, peste media statelor membre ale Uniunii Europene, bazată pe performanță, prin alocarea anuală a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru acest sector.
2.    Un cadru legislativ stabil și predictibil în ceea ce privește sistemul național de învățământ, realizat în urma unei consultări autentice cu toți actorii din sistemul de educație.
 3.    Un fond pentru burse suficient de mare, care să permită universităților să acorde astfel de forme de sprijin tuturor studenților care au nevoie, într-un cuantum care să acopere cheltuielile lunare de cazare, masă, încălțăminte, îmbrăcăminte și materiale pentru studiu, precum și alte mecanisme care să transforme sistemul educațional românesc într-unul echitabil, în așa fel încât abandonul universitar cauzat de lipsa resurselor financiare să fie eradicat.
4.    Fonduri de investiții care să permită renovarea căminelor studențești pentru a le aduce la standarde europene, precum și construcția de noi cămine studențești acolo unde există deficit de locuri de cazare, în comparație cu cererea.

5.    Sistem de consiliere și orientare în carieră finanțat corespunzător, funcțional, cu resurse umane suficiente și bine pregătite, atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel universitar, astfel încât toți elevii și studenții să acceseze astfel de servicii gratuit pe parcursul studiilor, pentru a le facilita alegerea unor trasee educaționale corespunzătoare și o inserție pe piața muncii cât mai facilă.
6.    O legislație corespunzătoare pentru stagii de practică și internshipuri, care să confere drepturi celor ce parcurg astfel de stagii, și o pondere mult mai mare a practicii în studiile universitare, cu sprijin direct oferit studenților de universități prin garantarea de locuri de practică de calitate în toate domeniile.
7.    Fonduri suficiente și legislație corespunzătoare, care să permită dezvoltarea unui sistem de învățământ cu adevărat centrat pe studenți, flexibil, cu mijloace și metode de predare adaptate nevoilor acestora, bazate pe o infrastructură academică modernă, resurse de învățare de actualitate și cadre didactice bine pregătite și cu abilități pedagogice bine dezvoltate, conferite de un sistem de formare performant.

8.    Sistem de asigurare și evaluare a calității în învățământul superior corelat cu directivele europene în domeniu, obiectiv, echidistant și performant, care să nu permită ca vreun derapaj să rămână nesancționat în sistem, care să încurajeze universitățile să crească calitatea programelor de studii oferite, pentru toate ciclurile de studiu, și care să implice studenții în toate procesele sale.
9.    Etica, integritatea și buna guvernanță – principalele valori pe care se bazează sistemul educațional românesc, garantate de o legislație solidă în domeniu, care să nu permită niciun fel de abatere care să rămână nesancționată, și care să fie inoculate elevilor și studenților încă din primii ani de studiu prin mijloace specifice de educare.
10.    Sistem de învățământ competitiv și atractiv la nivel internațional, prin investiții substanțiale ale statului în programe de cercetare, dezvoltare și inovare și prin însănătoșirea imaginii publice a acestuia, eliminând corupția și impostura de orice tip.
11.    Programe naționale corespunzătoare care să sprijine universitățile să își adapteze infrastructura și resursele academice pentru nevoile studenților cu dizabilități.
12.    Consolidarea statutului studenților drept parteneri egali, cu drepturi depline, în sistemul de învățământ superior, inclusiv prin asigurarea dreptului acestora de a participa în procesele de alegere pentru funcțiile de conducere din universități într-o proporție de cel puțin 25% din totalul electoratului.
13.    Dezvoltarea programului național de tabere studențești prin creșterea numărului de beneficiari și prin valorificarea centrelor de agrement și de tineret aflate în administrare publică.
14.    Promovarea principiilor transparenței, competenței și meritocrației în toate structurile sistemului de învățământ superior și eliminarea oricăror ingerințe politice.
15.    Misiunea Caselor de Cultură ale Studenților trebuie regândită și reformată fundamental, astfel încât acestea să redevină puncte de sprijin pentru studenți, în strâns parteneriat cu universitățile.

„Am ales să nu lăsăm educaţia doar la stadiul de VIS - un cuvânt imprimat pe un tricou, ci am ales să îi dăm un nume - <<Viitorul Implică Studenţii!>>. Vrem să atragem atenţia asupra faptului că educaţia trebuie să fie o prioritate naţională şi trebuie inclusă în programele politice ale parlamentarilor. Este în definiţia noastră de studenţi să vrem să schimbăm ceva atunci când suntem nemulţumiţi. Dorim ca actuala clasă politică să conştientizeze importanţa celor 15 priorităţi ale studenţilor şi să ţină cont de vocea noastră, deoarece noi reprezentăm viitorul!” - a explicat Patricia-Ioana Iercoşan, Preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța are o nouă conducere

20 Jul 2021 2515

Universitatea Maritimă Constanța Studenții se implică în reducerea abandonului școlar

11 Mar 2021 1680

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa serbează astăzi 28 de ani de activitate

06 Feb 2018 3595

Ca de „bun venit!“? Bani nerambursabili de la Primăria Constanţa pentru clubul lui Răzvan Florea, noul consilier local municipal (document)

10 Jun 2016 5004

Iată cine va sta la cârma LSUMC

01 Jun 2016 2552