La Universitatea Ovidius din Constanța se lansează proiectul științific „Constanța spune NU hepatitei C”

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) va găzdui vineri, 9 aprilie 2021, lansarea campaniei „Constanța spune NU hepatitei C”, proiect de cercetare, conștientizare și testare gratuită pentru depistarea virusului hepatitic C, lansat de Clinica de Gastroenterolgie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța, în parteneriat cu Asociația Gastroenterologia Tomitana, informează prof. univ. dr. Eugen Dumitru, cadru didactic al Facultății de Medicină a UOC.

Conform sursei citate, evenimentul, programat de la ora 12.00, în Sala Senatului - Campus Corp A (Aleea Universității, nr. 1) se va desfășura în format hibrid, online și cu prezență fizică, pentru cei aproximativ 35 de participanți, reprezentanți ai autorităților locale, specialiști ai sistemului de sănătate, cadre universitare, cercetători.

„În cadrul proiectului vom promova controlul prin teste rapide de diagnostic care vor fi distribuite gratuit, împreună cu consumabilele și materialele de protecție necesare, cabinetelor medicale din unitățile industriale, parte din proiect, și în cabinetele medicilor de familie, împreună cu materialele educaționale și informative, despre modalitățile de transmitere a virusului hepatitic C, riscurile nediagnosticării și netratării la timp a persoanelor infectate cu acest virus”, a declarat prof. univ. dr. Eugen Dumitru, Șeful Clinicii de Gastroenterologie.

În cadrul proiectului, persoanele depistate pozitiv la infecția cu virusul hepatitic C (VHC) vor beneficia de consiliere în vederea îndrumării către medicii specialiști din cadrul clinicii de specialitate a SCJU Constanța pentru continuarea investigațiilor și stabilirea oportunității includerii în tratament.   

„La finalul campaniei, va fi realizat un registru al pacienților care suferă de Hepatită C care va reprezenta sursă de date științifice importante, cu utilitate multiplă în diagnosticarea și tratarea cazurilor, în cercetare, la studii, proiecte, articole științifice realizate sub egida Facultății de Medicină a UOC”, a subliniat prof.univ. dr. Eugen Dumitru.

Până la finalul lunii iunie 2021, în cadrul campaniei vor fi testați 5000 de români cu vârsta peste 18 ani, persoane care prezintă factori de risc pentru infecția cu virusul hepatic C, angajați ai unităților industriale din Portul Constanța (USA, UMEX), Oil Terminal și persoane din comunitățile rurale din județul Constanța (comunele Cogealac, Mereni, Bărăganu, Negru-Vodă) prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea „Ovidius” din Constanța dezvoltă proiecte de pregătire profesională. Parteneriat cu ENGIE România

16 Jun 2021 482

„Modelul de Impact al Turismului, exemplu de bună practică pentru analiza de date în realizarea strategiei de dezvoltare durabilă”, atelier online găzduit de Universitatea Ovidius din Constanța

15 Jun 2021 282

Universitatea „Ovidius” din Constanța Protocol de colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și Crama Histria

15 Jun 2021 508

Sondaje de opinie. Parcul Ovidius, exemplu de implicare în viața comunității, pentru autoritățile constănțene!

14 Jun 2021 477

Oportunitate de angajare la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. Post vacant în cadrul Direcției Juridice și Contencios

13 Jun 2021 460

Universitatea „Ovidius” din Constanţa angajează administrator financiar

13 Jun 2021 955

Posturi vacante la Universitatea „Ovidius” din Constanţa

12 Jun 2021 1446

Universitatea „Ovidius” din Constanţa angajează consilier juridic

12 Jun 2021 633

Filip, fiul lui Marcel Ciolacu, este student la Universitatea Ovidius Constanța. La ce facultate este și de ce a ales să vină aici

10 Jun 2021 2087

Universitatea „Ovidius” din Constanța Studenți ai Facultății de Construcții, premiați în cadrul unui concurs

09 Jun 2021 685

Universitatea „Ovidius” Studenți ai Facultății de Matematică și Informatică, prezenți la concursul național UNbreakable România

08 Jun 2021 590

Universitatea „Ovidius” din Constanța Prima școală de vară în domeniul Blockchain

07 Jun 2021 448

Universitea Ovidius din Constanța Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice implementează proiectul Rose „#PânăLaCapăt”

07 Jun 2021 873

Sondaj de opinie Parcul Ovidius, palmă sau exemplu de implicare în viața comunității, pentru autoritățile constănțene?

07 Jun 2021 1744

ConstanțaTv prezintă istoria Ovidius Park. De la început până, ieri, la inaugurare (video)

06 Jun 2021 1083