UNPR a obţinut peste 500.000 de voturi la alegerile locale

20 iunie 2012
Comunicat de presă

UNPR a obţinut peste 500.000 de voturi la alegerile locale

După centralizarea rezultatelor la nivel naţional, în urma alegerilor locale din 10 iunie 2012, Uniunea Naţională pentru Progresul României a obţinut peste 500.000 de voturi pentru consilierii locali, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din numărul total de voturi exprimate. Dintre acestea, 411.000 de voturi au fost obţinute direct de către UNPR, diferenţa fiind reprezentată de voturile pe care Uniunea le-a obţinut în cadrul alianţelor încheiate la nivel local.
UNPR a câştigat Primăria Sectorului 2, prin secretarul general al partidului, Neculai Onţanu, preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ, prin deputatul UNPR Culiţă Tărâţă, 43 de primării de municipii, oraşe şi comune, 38 de consilieri judeţeni şi 1.352 de consilieri locali.
Rezultatele alegerilor locale confirmă faptul că, în ciuda tuturor dificultăţilor, UNPR a reuşit să depăşească cel mai important test, şi anume testul votului popular. Uniunea, ca formaţiune cu totul nouă pe scena politică românească, a demonstrat că românii apreciază şi se regăsesc în valorile de centru stânga pe care le promovează UNPR, în apărarea interesului naţional şi promovarea dialogului social. Rezultatul alegerilor locale reprezintă un semnal încurajator şi un element important de pregătire a acţiunii politice a UNPR în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

Biroul de presă


Persoană de contact:
Mara Ştefan, purtător de cuvânt


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 125

Alertă meteo! ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului. Vizată, toată țara

29 Mar 2024 144

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 660

DGASPC Constanța cumpără servicii de proiectare (DOCUMENT)

29 Mar 2024 204

IGPR Infotrafic Trafic restricționat pe DN 17

29 Mar 2024 164

Acţionarii Oil Terminal SA vor stabili valoarea dividendului brut. Adunarea Generală Ordinară, convocată în luna aprilie

28 Mar 2024 392

Volei. CSM Constanța Cristian Imhoff - „Suntem cam dezamăgiți că nu am acces în semifinale, dar continuăm lupta“ (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 638

Exclusiv Noi procurori pentru Constanța și Tulcea! Să-i cunoaștem (DOCUMENT)

28 Mar 2024 1235

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 327

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 17 -localitatea Uriu, județul Bistrița-Năsăud

28 Mar 2024 312

ISU HarghitaRecomandările pompierilor harghiteni pentru prevenirea situațiilor de urgență generate de vântul puternic

28 Mar 2024 348

Licitații publice Constanța Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului investește în lucrări la trei imobile (DOCUMENT)

28 Mar 2024 352

Licitații Tulcea Ce firmă va livra carne la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului?

28 Mar 2024 332

Afaceri Constanța AGOA societății Romanța Estival 2002, convocată în ședință. Ce se va discuta

27 Mar 2024 442

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 569