Ministrul Sănătății despre obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă Ar trebui adoptată până la finele acestui an

Soluţia legislativă privind obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă ar trebui adoptată până la finele acestui an, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.


El a precizat că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o sâmbătă, 27 noiembrie, cu premierul Nicolae Ciucă discuţia s-a concentrat şi asupra certificatului COVID.



"Şi fac aşa un disclaimer, nu se mai spune certificatul verde, pentru că certificatul verde original - ca să înţeleagă toată lumea - se referă la documentul adoptat de către Parlamentul European şi se referă la călătoria între statele membre, certificatul COVID, care a făcut atât de mult..., a prezent un subiect de interes şi de dezbatere, şi de foarte multe ori de controverse în spaţiu public, vom încerca să găsim pentru el o soluţie legislativă, care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducerea acestui certificat verde să poată să fie făcută atunci când există o creştere susţinută, un anumit interval de timp, de exemplu trei săptămâni iar renunţarea la utilizarea acestui certificat verde complet, adică presupune vaccinare, testare sau trecerea prin boală, să fie făcut atunci când există o scădere mai multe săptămâni consecutiv şi se atinge un anumit nivel al incidenţei cumulate.


Toate aceste lucruri, detaliile tehnice, dacă vreţi, cifrele vor fi stabilite de colegii de specialitate de la Institutul Naţional de Sănătate Publică
", a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.


"Vom hotărî împreună dacă e o soluţie din partea Guvernului sau va ajunge direct în Parlament", a adăugat Rafila.


"Oricum, şi o soluţie a Guvernului tot în Parlament ajunge până la urmă. Noi trebuie să creăm cadrul, să nu legăm soluţia legislativă de introducere, introducerea, pe baza unui altgoritm, aşa cum v-am spus, dar soluţia legislativă ar trebui să fie luată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, până la finele acestui an. (...) Rămâne să discutăm cu toate instituţiile implicate, oricum lucrul ăsta va trebui discutat şi în cadrul Coaliţiei, trebuie asumat din punct de vedere politic, încât să răspundem acestei urgenţe de sănătate publică şi să creăm un mecanism transparent şi predictibil şi cunoscut de utilizare a acestui certificat COVID, care nu trebuie să fie în niciun fel discriminator", a declarat Rafila.


El a explicat că dezactivarea certificatului COVID ar urma să aibă o dublă cheie de control.


"Nu este vorba numai de scăderea numărului de cazuri, timp de 3 săptămâni, să spunem, un exemplu, nu trebuie să-l luaţi ca atare, ci şi de atingerea unei incidenţe cumulate foarte mici care nu mai reprezintă o problemă pentru sănătatea publică. Vă dau o cifră, tot aşa, ca şi exemplu, (...) să zicem o incidenţă sub 0,5 ar putea să fie convenabilă. Problema mare în România a fost legată de sentimentul de obligativitate, de coerciţie, care a fost cuplat cu acest instrument, care, vedeţi, nu se mai numeşte certificat verde, pentru că UE l-a desemnat să fie doar pentru libera circulaţie între statele membre şi atunci încercăm să-l adaptăm să spunem că este certificat COVID. Dar, cred că toată lumea îşi dă seama că e mult mai puţin periculos să te vaccinezi decât să nu o faci sau să trebuiască să te testezi foarte frecvent", a declarat Rafila.


Întrebat ce se va întâmpla dacă vor exista cazuri de angajaţi daţi afară după introducerea obligativităţii certificatului COVID la locul de muncă, acesta a punctat: "Eu nu cred că aţi auzit, că am discutat despre datul afară al cuiva de la locul de muncă".


"O să încercăm să găsim o soluţie. Eu v-am spus un principiu în momentul de faţă, dumneavoastră, deja, mă întrebaţi nişte detalii tehnice, nu am ce să vă răspund, pentru că nu ăsta este scopul, ca să împiedici dreptul la muncă, ci scopul introducerii acestui certificat COVID este să frânezi rapid o creştere a numărului de cazuri, este un scop de sănătate publică pentru un anumit interval de timp", a declarat el.


"Nu o să pună nimeni problema ca personalul medical să fie suspendat în vreun fel".


''Aici, noi acţionăm ca şi Guvern al României, nu vreau să vă spun punctul de vedere al PSD, vă spun punctul meu de vedere, ca şi profesionist în sănătate, nu este potrivit, mai ales când discutăm de urgenţe de sănătate publică să pui în discuţie suspendarea personalului medical", a completat ministrul Sănătăţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 407

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 549

Rafila, anunț despre vaccinarea copiilor. „Sper ca oamenii să înţeleagă“

12 Apr 2024 552

Ministrul Alexandru Rafila, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății „Prevenția rămâne cea mai bună strategie în lupta împotriva bolilor”

07 Apr 2024 409

Alexandru Rafila „ Numărul de viroze a început să scadă uşor”

18 Feb 2024 481

Alexandru Rafila „Suntem aproape de un acord cu reprezentanții Sanitas”

01 Feb 2024 713

Rafila Calea de dialog va duce la soluţionarea conflictului de muncă din Sănătate

28 Jan 2024 1026

Ministrul Alexandru Rafila În prima jumătate a acestui an dăm drumul la primele programe de screening

27 Jan 2024 750

Guvern Discuții cu reprezentanții Sanitas privind revendicările din sistemul de sănătate

17 Jan 2024 750

USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie "aruncate în criză" şi medicina de familie şi medicina de ambulator

16 Jan 2024 748

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 964

Rafila, anunț de ultim moment despre memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate

04 Jan 2024 998

Ministrul Sănătății, Rafila Sunt spitale cu circuite care nu mai răspund realităţii; vor fi înlocuite, în timp, cu unele noi

03 Jan 2024 715

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Aproximativ 4.000 de medici au terminat rezidenţiatul; să găsim o soluţie pentru deblocarea posturilor din Sănătate

03 Jan 2024 706

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Pentru sănătate a fost un an istoric

01 Jan 2024 1015