1 Martie - mărțișor în epidemie



Astăzi, 1 Martie 2021, este prima sărbătoare de mărțișor ce găsește România în plină epidemie de coronavirus.

Tradiție milenară, oferire ori primirea mărțișoarelor a fost privită mai degrabă cu rezervă anul acesta, oamenii neștiind până aproape în ultimul moment dacă este permis ori nu schimbul de mărțișoare și oferitul florilor în unitățile de învățământ școlar ori preșcolar.

În acest sens, la începutul lunii februarie 2021, a fost emis Ordinul comun 3235/93/04.02.2021 al ministrului Sănătății și, respectiv, cel al Educației, prin care se specifica faptul că „este interzis schimbul de obiecte personale”.

Cu toate acestea, în cadrul unei emisiuni televizate difuzate la finele săptămânii trecute, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a precizat că mărțișorul ori florile nu ar intra în categoria obiectelor personale, iar ministerul nu are intenția de a interveni peste o tradiție milenară a poporului român - schimbul de mărțișoare.

În acest context, a rămas la latitudinea fiecărei persoane dacă dorește să ofere ori să accepte simbolurile primăverii.

Potrivit wikipedia.org, în Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): Arhiva ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFRDin 1 aprilie 2024, CFR Călători asigură și serviciul de transport auto de călători pe secția Cluj Napoca - Oradea

28 Mar 2024 163

Știri Constanța Descoperire tristă în zona plaja Năvodari (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 813

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 357

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

28 Mar 2024 164

Loteria Română Joi, noi trageri Loto. Ce sume pot ajunge în buzunarele românilor norocoși

28 Mar 2024 378

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1525

Volei CSM Constanța a cedat și în a doua dispută cu Rapid București, nu a putut produce surpriza (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 520

Modificări în firma Grand SRL! Firma fostului consul general al României la Toronto a suferit modificări

27 Mar 2024 546

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 552

Firme Constanța Mandatul directorului general al Nuclearelectrica Serv SRL, Mihai Laurenţiu Gioară, prelungit

27 Mar 2024 784

Univers SA s-a retras din societatea Aliment Murfatlar SRL. Iată care este noua structură a capitalului social

27 Mar 2024 415

Acționarii Remat Constanța SA sunt convocați în Adunare Generală Ordinară. Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024, pe ordinea de zi

27 Mar 2024 317

IGSUBilanțul misiunilor

27 Mar 2024 230

Volei. Miercuri, 27 martie 2024 Intrare liberă la meciul CSM Constanța - Rapid București

27 Mar 2024 417

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 892