132 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Povestea Izvorului lui Eminescu din Dobrogea


 
  • Astăzi se împlinesc 132 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A fost poet, prozator, dramaturg și jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant și de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea Junimea și a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședința din 25 ianuarie 1902.

Poemele sale au fost traduse în multe limbi străine, incluzând engleza, germana, italiana, franceza și altele.

A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la București, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Eminescu în Dobrogea.

Izvorul lui Eminescu se află la câteva sute de metri de Peștera Sfântului Apostol Andrei. Este amplasat într-o adevărată oază de liniște, fiind un loc de luminare spirituală și culturală.

Nicolae Georgescu relatează în „Cercul strâmt. Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu“ că poetul a venit într-o vacanță la Constanța în anul 1882. Acesta a fost cazat la hotel d’Angleterre. Eminescu s-a plimbat prin Dobrogea timp de aproximativ două săptămâni și a ajuns la Peştera Sfântului Andrei. De acolo, Eminescu transmitea informaţii către ziarul Timpul din zona actualei comune Ion Corvin. În amintirea şederii poetului la Peştera Sfântul Andrei, în 1922, s-au organizat serbări câmpeneşti foarte ample.

În anul 2010, Fântâna lui Mihai Eminescu a intrat pe lista monumentelor istorice categoria Memoriale, grupa B, cu numele de „Izvorul lui Eminescu”. Decizia a fost  publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 05 iulie 2010.




Sursa foto: ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanțeanul supărat Bariera improvizată care bloca parțial accesul pe strada Mihai Eminescu a fost înlăturată. În locul ei au reapărut stâlpișorii

13 Apr 2024 510

Constănțeanul supărat UPDATE O barieră improvizată sugrumă un copac pe strada Mihai Eminescu din Constanța! Accesul pentru populație, parțial blocat (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 1187

Știri Constanța UPDATE. Copil rănit în urma unui accident rutier în Valu lui Traian

03 Apr 2024 2632

Imagini de la eveniment Doi copii răniți de un șofer băut, în urma unui accident rutier în Arsa. Detalii de la IPJ Constanța (FOTO+VIDEO)

02 Apr 2024 2014

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Arsa, în care doi copii au fost răniți. Șoferul implicat era băut

01 Apr 2024 713

Afaceri Constanța Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 522

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 601

Primăria comunei Costinești, județul Constanța dotează cu mobilier și materiale didactice Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ (DOCUMENT)

29 Mar 2024 562

Licitații Constanța. Primăria a atribuit un nou contract care vizează reabilitarea Colegiului Mihai Eminescu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 421

Tenis de masă Faza județeană Constanța a ONSS și-a desemnat câștigătorii, dintre liceeni (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 634

Cumpărări directe O firmă, controlată de Constantin Emilian Calotă, consilier local la Sectorul 2 București, a semnat un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Mar 2024 743

Licitații Constanța Primăria Comunei Costinești cumpără echipamente și resurse tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

07 Mar 2024 611

A ieșit autorizația de construire Pot începe lucrările la Casa Căsătoriilor din Constanța

07 Mar 2024 496

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3099

Un adolescent de 16 ani, suspectat că ar fi dezumflat pneurile mai multor mașini parcate într-un cartier din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO

03 Mar 2024 1274