154 de ani de la nașterea lui Ilarie Teodorescu, Episcopul Constanței

Pe 21 mai 1923, la Constanţa era instalat primul episcop al nou-(re)înfiinţatei Episcopii Constanţa, în persoana lui Ilarie Teodorescu. Episcopia avea în administrare judeţele Constanţa, Durostor şi Caliacra. Decizia (re)înfiinţării Episcopiei Constanţa a fost luată de Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, în luna martie a anului 1923.
 
Episcopul Ilarie s-a născut pe 18 octombrie 1867 în Bucureşti şi a primit la botez numele Ilie. A urmat cursurile Seminarului Teologic Central din capitală, după care, mânat de aceeaşi vocaţie către teologie şi preoţie, s-a înscris la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1895 cu teza de licenţă intitulată „Judecata bisericească“.În anul 1891, tânărul Ilie Teodorescu, încă student teolog, a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii Amza din Bucureşti, iar în 1895 a fost hirotonit preot pe seama aceleiaşi biserici, unde a slujit până în 1923. Odată cu hirotonia întru preot, a fost numit şi protopop al judeţului Prahova, demnitate în care a funcţionat până în anul 1901. Între anii 1909 şi 1916 a fost membru al Consistoriului Superior Bisericesc. 
 
Episcopul Ilarie a avut însă, în anii de slujire preoţească, o activitate la fel de bogată şi pe tărâm didactic. Astfel, el a fost profesor de religie la Liceul „Sfântul Sava“ din Bucureşti, unde timp de doi ani a deţinut şi funcţia de director. A mai fost profesor de religie la Şcoala secundară de fete „Carmen Sylva“, dar şi profesor şi director, pentru o perioadă de patru ani, la Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti. 
 
Rămas văduv, preotul Ilie Teodorescu a fost ales de Marele Colegiu Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, episcop al Constanţei şi a fost instalat la Constanţa de sărbătoarea „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, în anul 1923. Înainte de a primi hirotonia întru arhiereu, a fost călugărit la Mănăstirea Sinaia, în aprilie acelaşi an. Încă din primul an de păstorire, episcopul Ilarie Teodorescu l-a avut alături pe episcopul Gherontie Nicolau, în calitatea acestuia de episcop-vicar al eparhiei Constanţei, care cuprindea atunci şi Cadrilaterul, între oraşele de aici numărându-se străvechile Durostorum (Silistra) şi Balcic (Dionisopolis), amândouă sedii ale unor episcopii încă din veacurile IV - VI.
 
Ca arhipăstor al Constanţei, episcopul Ilarie Teodorescu a avut, în doi ani şi patru luni, multe realizări. Între ele se numără înfiinţarea Seminarului Teologic constănţean „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, punerea pietrei de temelie a actualului Palat Arhiepiscopal din Constanţa, înfiinţarea revistei eparhiale „Tomis“, precum şi pregătirea duhovnicească a credincioşilor dobrogeni în vederea îndreptării calendarului. 
 
Din nefericire, la începutul anul 1925, episcopul Ilarie a început să se simtă rău, iar pe 28 septembrie a plecat din această viață, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din București.
 
 
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
 Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
 Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Autoritățile religioase ale Constanței la începutul veacului trecut

05 Jan 2022 2451

#DobrogeaDigitală Apelul episcopului Gherontie Nicolau către „mulţimea prietenilor şi cunoscuţilor”

30 Jun 2021 3169

#Dobrogea Digitală Școala de Cântăreți Bisericești din Cernavodă

19 Apr 2021 3850

#DobrogeaDigitală Episcopul Gherontie Nicolau, 155 de ani de la naștere

01 Apr 2021 4669

#DobrogeaDigitală Vizita episcopului Gherontie Nicolau la Turtucaia

31 Oct 2020 4669

95 de ani de la moartea lui Ilarie, episcopul Constanței

29 Sep 2020 1630

Preotul Radu Datcu de la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Constanţa

21 Jul 2018 7078

Ilarie, episcopul Constanţei (galerie foto)

30 Sep 2017 4717

Ilarie Teodorescu episcop al Tomisului. 91 de ani de când a plecat la Domnul. Realizările sale la Constanța

27 Sep 2016 2712

90 de ani de la moartea episcopului Ilarie Teodorescu al Constanţei

24 Sep 2015 1633

Comunicat de presă Ahiepiscopia Tomisului - 90 de ani de la trecerea laDomnul a Episcopului Ilarie al Constanței 24 Septembrie 2015

24 Sep 2015 1454