19 ianuarie 1834 S-a deschis Școala de muzică vocală, declamație și literatură a Societății Filarmonice, nucleul viitorului Conservator

  • La inițiativa lui Heliade, Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, frații Golești și alții, în 1833 este înființată Societatea Filarmonică, care avea ca scop, afirmat public, să asigure „cultura limbei românești și înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale și instrumentale în Prințipat și, spre acestea, formarea unui Teatru Național”.
La data de 19 ianaurie 1834 s-a deschis, la București, Școala de muzică vocală, declamație și literatură a Societății Filarmonice, nucleul viitorului Conservator. Primul director și profesor de literatură a fost Ion Heliade Rădulescu.

Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște, Țara Românească – d. 27 aprilie 1872, București, România) a fost un scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura română prepașoptistă, prin aportul său cultural și estetic la dezvoltarea literaturii române, fiind apreciat și ca un precursor al poeziei moderne.

După obiceiul și în spiritul vremii, Ion Heliade Rădulescu învață limba greacă, înainte de a învăța să citească românește din lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia a lui Petru Maior (asemeni lui C. Negruzzi, în Moldova), sub influența mamei sale, Eufrosina care "știa carte numai grecească", după cum mărturisește Heliade.

În 1818, el devine elevul lui Gheorghe Lazăr, căruia îi va urma la conducerea școlii de la „Sfântul Sava”. Este membru activ al asociațiilor culturale din epocă: Societatea Literară (din 1827), Societatea Filarmonică (din 1833), întemeietor al presei din Țara Românească: Curierul Românesc (1829) și Curierul de ambe sexe (1837), tipograf, editor, poet, prozator, critic. În 1846, Heliade propune planul unei „biblioteci universale”, inspirat de cel al lui L. Aymé-Martin, menită să înzestreze cultura română cu toate capodoperele literare, istorice, filozofice ale tuturor timpurilor, întreprindere uriașă, ce depășea cu mult chiar puterile unei generații, oricât de ambițioase. A fost și director al Arhivei Țării Românești, în perioada 1843-1848, scrie wikipedia.org.

La inițiativa lui Heliade, Ion Câmpineanu, Costache Aristia, Voinescu II, Grigore Cantacuzino, frații Golești și alții, în 1833 este înființată Societatea Filarmonică, care avea ca scop, afirmat public, să asigure „cultura limbei românești și înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale și instrumentale în Prințipat și, spre acestea, formarea unui Teatru Național”.

Societatea mai avea însă și scopuri secrete care urmăreau unirea, egalitatea, emanciparea țiganilor, votul universal etc., scrie wikipedia.org.

Ședințele Societății Filarmonice se țineau în casa lui Constantin Golescu din podul Mogoșoaiei. Societatea Filarmonică și-a încetat activitatea în 1838. La 20 ianuarie 1834 se deschide Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură, al cărei director devine Heliade, contribuind concret la primele reprezentații teatrale în limba română; această școală avea menirea de a pregăti actori profesioniști. Ion Heliade-Rădulescu a fost și profesor de literatură și istorie literară a diverselor popoare, de elocvență, de proză și poezie etc. la Conservatorul Filarmonicii, alături de Costache Aristia, profesor de declamație și de muzicianul Ioan Andrei Wachmann, profesor de muzică vocală și instrumentală. După aproape șapte luni de școală, la 29 august 1834, în sala Slătineanu, elevii au prezentat în fața tuturor asociaților și a unui public numeros piesa Mahomet (Fanatismul) de Voltaire.

Câtva timp este favoritul domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica și trece drept poet al curții; un astfel de post nu exista însă oficial, fiind doar o imitație a curții din Viena.

Sursa foto: wikipedia.org

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1070

LIVE VIDEO Expoziția „Călătoria”, vernisată la Biblioteca Academiei Române

29 Jun 2021 2876

#DobrogeaAcademică Academia Română - Conferință publică și expoziție „10 mai în istoria României“

11 May 2021 3089

Avarie RAJA! Trafic îngreunat pe bulevardul I.C. Brătianu

25 Jan 2021 1449

Se împlinesc 218 de ani de la nașterea scriitorului și omului politic Ion Heliade-Rădulescu

06 Jan 2021 1834

8 decembrie 1832 A apărut la București primul număr din „Buletin, gazeta administrativă", actualul Monitor Oficial al României

08 Dec 2020 2667

#DobrogeaAcademică Lansări de excepție la Academia Română

19 Nov 2019 3013

#DobrogeaAcademică Academicianul Nicolae Cajal, evocat la un secol de la naştere

17 Oct 2019 2283

#DobrogeaAcademică Eveniment editorial la Academia Română

15 Jul 2019 3595