21 ianuarie 2021, protest în fața Prefecturii Constanța. Ce solicitare a trimis azi SNPPC către Guvern


 
  • Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual - SNPPC, din Ministerul Afacerilor Interne a trasmis azi către Guvernul României o solicitare privind „suplimentarea bugetului MAI, pentru anul în curs, cu sume care să compenseze efectele negative ale OUG nr. 226/2020, în ceea ce privește drepturile economice“.
 
Suplimentarea de fonduri este necesară, conform solcitării, pentru punerea în plată a următoarelor drepturi financiare solicitate de Federația, reprezentantă a 40.000 de angajați din MAI:
 
1. Stabilirea unei date cât mai recente, în acest an, pentru aplicarea, conf. Legii 153/2017, art. 38, alin (4), a diferențelor dintre salariul de funcție/de bază în plată și cel prevăzut pentru anul 2022;
 
2. Actualizarea, cu rata inflației, de 3,8%, a pensiilor polițiștilor/cadre militare în rezervă sau retragere, așa cum prevede Legea nr. 223 2015, dat fiind faptul că aceștia sunt singura categorie de pensionari care nu a beneficiat de majorare, în luna septembrie 2020, iar în cursul acestui an, prin OUG nr. 226/2020, acest drept a fost anulat;
 
3. Actualizarea la 25% a sporului pentru risc și suprasolicitarea neuropsohică, pentru toți beneficiarii acestui drept, acordat în prezent polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc.), conform  Legii-cadru 153/2017;
 
4. Actualizarea normei de hrană, conform  indicilor prețurilor de consum, stabiliți de INS;
 
5. Acordarea unui supliment pentru risc medical (spor covid), polițiștilor din prima linie a prevenirii și combaterii pandemiei, în cuantum similar cu cel acordat, deja, altor  categorii profesionale;
 
„Vă aducem la cunoștință faptul că, dacă nu veți identifica soluții pentru ,,dezghețarea” salariilor și a pensiilor, în acord cu reglementările anterioare emiterii OUG 226/2020, ne  rezervăm dreptul de a menține deschis conflictul colectiv de muncă și de a continua protestele sindicale, pe care le-am demarat, ieri, alături de CNS Cartel ALFA, al cărui membru suntem de drept“, se mai arată în documentul transmis de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual către Guvernul României.
 

Amintim că la data de 11.01.2021, Birourile Executive ale FSNPPC și SNPPC au votat calendarul de protest pe care organizațiile îl susțin, ca urmare a propunerilor și votului care au avut loc în aceeasi zi la nivelul Confederației Naționale Sindicale, Cartel Alfa, la care sunt afiliați.
 
La nivelul Constanței, o acțiune de protest va avea loc pe data de 21 ianuarie, în fața Prefecturii Constanța.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează în faţa sediilor Ministerului Muncii şi Ministerului Afacerilor Interne

14 Dec 2023 585

Poliţiştii protestează luni la Ministerul Finanţelor!

10 Dec 2023 787

La Constanța, se derulează o nouă ediție a Cupei SNPPC (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Jun 2022 1899

Modificări la Legea privind funcţionarea Poliţiei Române! Ce semnal de alarmă trage comisarul șef Vasile Zelca, liderul SNPPC

05 May 2022 1881

Cu cât se vor majora salariile polițiștilor în 2022. Ce spun reprezentanții SNPPC

25 Apr 2022 1939

SNPPC Deficitul de personal de peste 15.000 polițiști își spune cuvântul și mai mult de când a debutat conflictul în Ucraina

19 Mar 2022 1772

SNPPC Polițiștii din Mangalia „tratați ca slugi” de un șef municipal din Poliția Română

18 Mar 2022 3133

ZIUA-n amiaza mare Vasile Zelca, debut de mandat furtunos în fruntea Sindicatului Național al Polițiștilor - „Dacă am avea dreptul la grevă, nu știu pe unde ar mai scoate cămașa guvernele”

15 Jan 2022 9690

ZIUA-n amiaza mare” Președintele SNPPC, Vasile Zelca, despre lupta polițiștilor în prima linie a stării continue de alertă și activitățile de verificare a carantinaților și izolaților

14 Jan 2022 1998

Polițist cercetat pentru o postare pe Facebook. El a transmis că nu va sancționa cetățenii privind autenticitatea măștii

13 Jan 2022 1390

Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, la „ZIUA-n amiaza mare”

13 Jan 2022 2486

Vasile Zelcă este noul preşedinte al SNPPC!

18 Dec 2021 3950

Polițiștii anunță mitinguri anti-guvernamentale în ianuarie. Mii de oameni vor ieși pe străzi

19 Nov 2021 1602

Polițiștii reiau seria protestelor în stradă! Iată care sunt principalele revendicări

28 Aug 2021 2079

Vasile Zelcă, liderul SNPPC Constanța „Magistrații au la dispoziție luni sau chiar ani. Un polițist trebuie să hotărască în câteva secunde, înainte să apese pe trăgaci“

23 Apr 2021 1900