22 iulie 1946 A fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Care este rolul acesteia

  •  Pe 22 iulie 1946 a fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), instituţie specializată a Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva.
  • Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob.
OMS „Organizația Mondială a Sănătății” (sau WHO - acronimul în limba engleză a denumirii World Health Organization) cu sediul central la Geneva a fost înființată la 7 aprilie 1948, având în prezent 193 de state membre. Are reprezentanțe în 147 de țări și 6 birouri regionale. Bugetul pe anul 2009 a fost de aproape 5 miliarde de dolari americani, scrie wikipedia.org.

Este o organizație internațională care are rolul de a menține și coordona situația sănătății populațiilor pe glob.Prioritățile curente includ bolile transmisibile, în special HIV/SIDA, Ebola, malaria COVID-19 si tuberculoza; diminuarea efectelor bolilor netransmisibile, dezvoltarea și îmbătrânirea; nutriția și alimentația sănătoasă; abuzul de substanțe.

Finanțarea bugetului se face prin cotizații plătite de către țările membre, contribuții voluntare ale țărilor membre sau donații. Cotizațiile sunt calculate conform unei scări mobile: țările bogate plătesc mai mult iar cele sărace mai puțin (de ex. Belize plătește doar câteva mii de dolari americani pe an).

Cu ocazia unei conferințe ținute la Paris în martie- aprilie 1946 de către 18 membri ONU, un comitet tehnic a redactat un plan de constituție pentru o organizație mondială a sănătății. Erau descrise principiile de activitate și funcțiile pe care urma să le aibă organizația. Aceste propuneri au fost apoi prezentate delegațiilor naționale la o conferință ținută la New York în iunie-iulie 1946. Pe 19 iulie, 61 de state au semnat constituția. China și Regatul Unit au semnat necondiționat, iar celelalte delegații au semnat cu condiții. A fost dată autorizarea să se stabilească o comisie interimară cu 18 membri. Un canadian, dr. Brock Chisholm, a fost numit secretar-executiv al acestei comisii, care urma să conducă programul până când 26 de țări semnau constituția necondiționat. Această a 26-a semnătură a fost obținută pe data de 7 aprilie 1948- dată care este considerată ca zi de naștere a Organizației Mondiale a Sănătății.

Rolul organizației, stabilit în constituția ei, este menținerea în cea mai bună stare a sănătății populațiilor pe glob. Strategia de combatere a bolilor a fost formulată în „Declarația de la Alma-Ata” (1978) din Kazahstan.

Nivelul de sănătate atins trebuie să-i asigure omului o stare fizică și psihică pentru a putea deveni productiv și folositor societății.

Concepția despre sănătate și despre menținerea ei prin strategia combaterii bolilor este formulată în „Charta de la Ottawa” (1986).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eris, o nouă tulpină COVID. OMS, în alertă!

15 Aug 2023 1612

Ministerul Sănătății, precizări importante despre colaborarea cu OMS în vederea implementării PNRR

17 Aug 2022 1012

OMS Vaccinurile anti-COVID-19 au salvat milioane de vieţi, dar nu au redus în mod decisiv transmiterea virusului

22 Jul 2022 1311

OMS face apel la „acţiune urgentă” în Europa în faţa creşterii numărului de cazuri de variola maimuței

01 Jul 2022 1196

Variola maimuței. Avem motive de îngrijorare? Anunțul OMS

22 May 2022 1356

OMS organizează o reuniune de urgenţă. Mai multe cazuri suspecte de variola maimuței. Unde au fost depistate

20 May 2022 1231

OMS se pregăteşte pentru posibile "atacuri chimice" în Ucraina. Director regional pentru Europa "Nu există asigurări că războiul nu se va înrăutăţi"

07 Apr 2022 1020

OMS anunță că faza acută a pandemiei s-ar putea încheia anul acesta

12 Feb 2022 1392

Raport OMS Varianta Omicron este deja dominantă în lume, reprezentând aproape 60% din cazuri!

12 Jan 2022 1097

OMS face recomandări provizorii privind schemele de vaccinare anti-COVID de tip „mix-and-match''

17 Dec 2021 1202

Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea Omicron. Anunțul Organizației Mondiale a Sănătății

30 Nov 2021 1147

Avertisment OMS Varianta Omicron a coronavirusului prezintă "un risc foarte ridicat" la nivel mondial

29 Nov 2021 1457

OMS prognozează 700.000 de decese de COVID în Europa până în martie 2022

23 Nov 2021 1093

20 noiembrie, evenimente în istoria lumii. Organizația Mondială a Sănătății anunță primul efort global de combatere a SIDA. Pe cine aniversăm astăzi

20 Nov 2021 1258

Raport epidemiologic al OMS Europa, singurul continent unde numărul deceselor asociate COVID-19 a crescut. Care sunt țările cu cele mai multe cazuri în ultima săptămână

17 Nov 2021 1243