25 martie – Ziua Poliției Române. Cum a fost aleasă această dată

 

În fiecare an, odată cu sărbătoarea prilejuită de Buna Vestire, polițiștii români își celebrează ziua. Anul acesta, Poliția Română aniversează 199 de ani de atestare documentară.
 
Devenise deja o tradiţie ca, în contextul acestei aniversări, polițiștii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.
 
Ne este dor de zâmbetele și curiozitatea copiilor, de nenumăratele întrebări și de sentimentele de satisfacție și mândrie pe care le simțeam cu toții atunci când îi auzeam spunând: „Când voi fi mare, vreau să devin polițist!“.
 
S-a împlinit mai bine de un an de când polițiștii luptă împotriva virusului care ne-a furat libertatea de mișcare, sănătatea și, în unele situații, pe cei dragi.
 
Și în această zi, ca în oricare alta, polițiștii își cinstesc meseria prin muncă.
 
„Suntem încrezători că vom trece peste această perioadă dificilă și ne vom putea bucura, din nou, de emoțiile aniversărilor împreună. La mulți ani, Poliția Română! La mulți ani, polițiști constănțeni!“, se arată într-o informare oficială a Poliției Constanța.
 
Amintim că prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.
 

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
 
În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 253

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 61 Ghimpați-Găești

29 Mar 2024 410

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 584

Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 572

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06-20

21 Mar 2024 321

25 martie, zi importantă pentru Poliția Română (VIDEO)

20 Mar 2024 626

Eveniment dedicat Zilei Poliției Române, în Portul Turistic Tomis din Constanța

20 Mar 2024 744

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 12

01 Feb 2024 440

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 6

23 Jan 2024 409

IGPR InfotraficJudețul Covasna- Trafic blocat pe DN 13E

17 Jan 2024 408

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 5

17 Jan 2024 479

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 15

27 Nov 2023 648

IGPR Infotrafic Județul Cluj - Trafic blocat pe A3

03 Nov 2023 556

IGPR Infotrafic Circulație restricționată pe DN 68A

01 Nov 2023 468

IGPR Infotrafic Restricții de trafic pe DN1

13 Sep 2023 469