27 noiembrie 1867 - Se naște Grigore Antipa. Înfiinţează la Constanţa Institutul Biooceanografic

  • Astăzi se împlinesc 152 de ani de la naşterea savantului naturalist Grigore Antipa.

Născut pe 27 noiembrie 1867, la Botoşani, într-o familie de intelectuali, rămâne orfan de mic şi este crescut de unchi şi mătuşi într-un mediu multicultural. Urmează liceul la Iaşi, fiind coleg cu Emil Racoviţă şi Dimitrie Voinov. Cu sprijinul fratelui său mai mare, Nicolae (care era parazitolog) obţine o bursă regală şi face studii universitare în Germania, cu celebrul naturalist Ernst Haeckel.

Îşi continuă cercetările ştiinţifice în Franţa şi Italia, din această perioadă datând studiul său asupra evoluţiei timusului la peşti.

Pasionat de studiul Dunării şi al Mării Negre, participă în 1893 la o expediţie de nouă luni, ocazie cu care face primele cercetări de biologie marină. Însuşi regele Carol I este cel care îi pune la dispoziţie, pentru această expediţie, crucişătorul Elisabeta.

Cele mai semnificative rezultate le obţine în domeniul hidrobiologiei, Antipa fiind considerat un precursor, în acest domeniu, atât în ştiinţa românească, cât şi în cea mondială.

În anul 1932, Grigore Antipa înfiinţează la Constanţa Institutul Biooceanografic, cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări. Institutul se transformă în 1949 în Staţiunea de Cercetări Maritime şi Proiectări Piscicole, înglobată în 1970 în Institutul Român de Cercetări Marine.

Aflat, timp de peste 50 de ani, la conducerea Muzeului Naţional de Istorie Naturală (care îi poartă astăzi numele), savantul a contribuit cu o serie întreagă de inovaţii privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul şi explicarea colecţiilor, eforturile sale concretizându-se şi într-un tratat referitor la muzeele de istorie naturală, publicat în 1934 şi care s-a bucurat de succes în toată Europa.

S-a stins din viaţă pe 9 martie 1944, la Bucureşti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Liceul de Marină închiriază un spațiu din incinta Școlii Generale nr. 15 „Grigore Antipa”

23 Aug 2023 1125

Avocat TulceaFUDULEA Mariana

09 Aug 2023 382

Știri Constanța. Decizii luate de Consiliul Local Municipal ce vizează mai multe școli din Constanța

31 Jul 2023 2882

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ organizează la Constanța un atelier internațional despre protejarea mediului

11 Jul 2023 786

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Marină Grigore Antipa va realiza pentru Ministerul Mediului, programul de monitorizare a mediului marin (DOCUMENTE)

09 May 2023 1401

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, în vizită oficială la sediul INCDM „Grigore Antipa“ Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Mar 2023 1339

Delfin prins în plasele pentru calcani pe Marea Neagră. Mamiferul a decedat (GALERIE FOTO)

15 Mar 2023 1246

UPDATE. Fostul director al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța, Simion Nicolaev, s-a stins din viață

27 Nov 2022 2565

#Dobrogea144 Dr. biolog Alexandru Bologa, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2022 1259

Prima ediție a Conferinței internaționale Marblue 2022 la Universitatea Ovidius din Constanța. Când are loc evenimentul

24 Oct 2022 1281

Expediție în Marea Neagră! Contract important atribuit de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa

08 Sep 2022 1402

Nava maritimă pentru scafandri „Grigore Antipa“, în reparații capitale! Ce achiziție a făcut Ministerul Apărării Naţionale (DOCUMENT)

08 Aug 2022 2085

Ce cumpără Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Marina „Grigore Antipa“ Constanța de la o firmă din Tulcea (DOCUMENT)

09 Jun 2022 1098

Declarații de avere Ce deține Simion Nicolaev, fost director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (DOCUMENTE)

21 May 2022 1916

Centrul de Scafandri Constanța, investiție de 360.000 de euro pentru Nava maritimă pentru scafandri Grigore Antipa! Ce firmă și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

06 May 2022 2939