500 de milioane de lei din PNRR pentru modernizarea și dotarea ambulatoriilor de specialitate din România. Ce se va face cu banii (DOCUMENT)


Ministerul Sănătății, foto: Faceboo.com
Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România.

În cadrul Investiției specifice - Unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR, au fost depuse 142 de cereri de finanțare. În urma evaluării, au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, 55 de unități sanitare.,informează Ministerul sănătății. 

Potrivit sursei citate, banii europeni nerambursabili vor fi utilizați pentru înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate. 

” Una din preocupările mele ca ministru al Sănătății este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi și medicina primară, cât mai accesibile pacienților, în comunitățile din care aceștia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiții obiectivul prevedea finanțarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanții Comisiei  Europene, am reușit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanțare nerambursabilă. ” a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.


Bugetul total alocat pentru cele 55 de ambulatorii este de 514 milioane de lei fără TVA. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va semna contractele de finanțare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuție.


” Dezvoltarea socială și dezvoltarea economică nu se pot întâmpla fără acces la servicii de sănătate și fără un sistem de educație solid. Construim spitale și secții noi acolo unde este posibil și încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi care permit desfășurarea corespunzătoare a activității medicale spitalicești în condiții de siguranță pentru pacienți. Cât voi fi ministru al Sănătății voi fi partenerul și susținătorul reprezentanților din administrația locală care au vocația construcției de obiective sanitare pentru locuitorii comunităților pe care le conduc .” a mai adăugat ministrul Sănătății.


Lista obiectivelor aprobate pentru finanțare a fost publicată pe pagina de web a Ministerului Sănătății, la secțiunea PNRR.

În secțiunea Documente a materialului puteți consulta obiectivele de investiții aprobate. 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deces, invaliditate ori îmbolnăviri Iată cine va asigura personalul din Forțele Navale care execută activități de parașutism și/sau de scufundare pe teritoriul național! (DOCUMENT)

04 Jan 2023 868

Malcons-Com SRL renovează Ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului de Ortopedie, Traumatologie și Recuperare Medicală Eforie Sud (DOCUMENTE)

31 Dec 2022 1492

Centre de asistență pediatrică pentru virozele respiratorii, înființate la nivel național. Anunțul Ministerului Sănătății

08 Dec 2022 1081

Ministerul Sănătății face precizări despre serviciile medicale ambulatorii

06 Dec 2022 789

Inginerii Proiect SRL din Vrancea proiectează extinderea ambulatoriului spitalului orășenesc din Măcin din județul Tulcea (DOCUMENTE)

06 Dec 2022 1222

Cât va plăti Consiliul Județean pentru lucrările de renovare de la Ambulatoriul de la Spitalul din Eforie Sud

18 Oct 2022 948

Ministerul Dezvoltării Noi reguli pentru proiectarea și construcția ambulatoriilor medicale

23 Sep 2022 786

Alexandru Rafila se așteptă la o creștere a cazurilor de COVID-19. „Putem vorbi de valul şase“

19 Jul 2022 962

CJAS Constanța Prescripțiile medicale electronice vor avea un nou format începând cu 1 Iunie 2022

27 May 2022 1153

Cartea zilei LANGE. Medicină de familie – Manual de tratament și profilaxie în ambulatoriu

09 Apr 2022 841

Consiliul Județean Constanța a atribuit contractele pentru lucrări de reparații la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și la Ambulatoriul din Eforie Sud

23 Feb 2022 2429

Constanța. Se deschide cel de-al patrulea centru de evaluare COVID-19 din județ

31 Jan 2022 1779

Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, anunț de ultimă oră despre investigațiile recomandate pe bilete Monitor

17 Jan 2022 1732

Ministerul Sănătății Protocolul de tratament al infecției cu virusul SARS-CoV-2, modificat

14 Jan 2022 914

Medicii de familie vor putea testa gratuit pacienții suspecți de COVID-19

03 Dec 2021 916