A avut susţinerea PDL Cine este Ionuţ Bogdan Artagea, noul director general interimar al Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“ (document)



 Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu“ (AIMK) are, de la începutul acestei săptămâni, o nouă conducere. Este vorba despre un nou director general interimar, în persoana lui Ionuţ Bogdan Artagea, director desemnat de Consiliul de Administraţie al AIMK, după demisia din funcţie a lui Cristian Moldovanu. Amintim că demisia acestuia din urmă a survenit pe fondul unor tensiuni cu sindicaliştii din cadrul companiei, dar şi că Moldovanu a rezistat la conducerea aeroportului doar un an şi cinci luni.


Cine este însă noul director general interimar al AIMK? Ionuţ Bogdan Artagea activa deja în interiorul companiei, în calitate de director operaţional. Potrivit declaraţiei de avere completate în mai 2014, Artagea nu are niciun imobil şi niciun teren. El deţine însă trei autoturisme dobândite prin cumpărare: un Audi A6, o Skoda Fabia şi un Mini Cooper. Conform aceluiaşi document, directorul general interimar al companiei nu are conturi şi depozite bancare şi nici plasamente şi investiţii directe. Artagea are însă datorii: un credit contractat în 2012 şi scadent în 2017, în valoare de 5.000 de euro, şi unul contractat în 2008 şi scadent în 2018, în valoare de 12.000 de euro.

Ca director operaţional al Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu“, Ionuţ Bogdan Artagea a realizat, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, un salariu de 53.348 de lei. De asemenea, a avut o indemnizaţie C.S.S.M de 400 de lei. În acelaşi interval de timp, soţia sa a realizat, ca profesor la Casa Corpului Didactic, un venit de 25.052 de lei. În calitate de formator expert pe termen scurt în cadrul Proiectului POSDRU/851.1/S/63376, soţia lui Artagea a realizat un venit de 2.880 de lei. De asemenea, tot ea a realizat, în calitate de asistent coordonator formare-expert pe termen lung - Proiect POSDRU/87/1.3/S/62536 un venit de 10.932 de lei.

Potrivit unor surse, Ionuţ Bogdan Artagea s-a bucurat, de-a lungul timpului, de susţinerea PDL Constanţa, în special în vremea în care partidul era condus de senatorul Mircea Banias, actual parlamentar PC. Aceleaşi surse susţin că Artagea era unul dintre oamenii de încredere ai fostului director general al AIMK Ionel Manafu, de asemenea fost democrat-liberal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cunoscator

19 Nov, 2014 21:23

saracii salariati.

Articole asemanatoare

SN Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța SA a prelungit mandatul lui Horia Mihail Acatrinei, director economic

17 Feb 2024 2962

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Irinei Petronela Sargu, Director resurse umane și juridic la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu (DOCUMENTE)

05 Dec 2023 1173

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Horia Mihail Acatrinei, director economic al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu (DOCUMENTE)

03 Dec 2023 1637

Directorul economic provizoriu al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu, mandat prelungit până pe 8 decembrie

28 Nov 2023 971

Firme din Constanța Consiliul de Administrație a decis. Bogdan Artagea, rămâne director general provizoriu al Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

23 Oct 2023 1195

Horia Acatrinei, repus în funcția de director economic provizoriu la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

17 Jul 2023 2216

Bogdan Artagea, desemnat în funcția de director general provizoriu al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu. Ce indemnizația încasează ?

03 Jul 2023 2511

Licitație de peste 35 de milioane de euro Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu caută firmă pentru lucrările de dezvoltare terminal, turn de control și parcare

10 Feb 2023 2589

Investiții realizate la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu. Ce spune directorul Bogdan Artagea (VIDEO)

24 Aug 2022 1982

Mai multe zboruri anulate pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța. Ce spune conducerea

30 Jun 2022 2086

Fosta conducere a Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, chemată la judecată! Ce au decis magistrații

11 Jun 2022 2358

Decizii importante luate de Consiliul de Administrație și AGA de la SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa

09 Jun 2022 1568

Decizie AGA a Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu SA. Ce administratori provizorii au fost numiți

22 Apr 2022 2363

LIVE. TEXT Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu semnează contracte cu fonduri europene, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu (GALERIE FOTO și VIDEO)

19 Apr 2022 2400

Hotărâre importantă luată de Consiliul de Administrație al SN Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA

18 Apr 2022 2577