A fost depus la finanțare în PNRR proiectul pentru construirea noului Spital de Pediatrie "Sănătatea mamei și a copilului" din Constanța



A fost depus la finanțare în Programul Național de Redresare și Reziliență proiectul pentru construirea noului Spital de Pediatrie "Sănătatea mamei și a copilului" de care se va bucura Județul Constanța, după mai bine de jumătate de veac de când investițiile în infrastructura publică de sănătate au lipsit.
 
„Investiția este și una record, ridicându-se la 150 de milione de euro, iar ambiția noastră este să atragem bani din PNRR pentru a o finanța, cu termen strict de finalizare, și anume, sfârșitul anului 2026.
 
Ne confruntăm cu o nevoie acută de spații noi, construite la standardele actuale, în care să se desfășoare actul medical în județul nostru și în România în general. Acest lucru a fost cerut de către publicul din România în ultimele decenii la modul obsesiv, iar statul trebuie să se mobilizeze fără întârziere pentru a aloca fonduri și a prioritiza astfel de investiții.
 
Studiul de fezabilitate a fost realizat de buni profesioniști în domeniul proiectării spitalelor, și sunt sigur că vom obține un punctaj excelent pentru concurența ce se va derula la nivel național pentru cei peste 1.7 miliarde euro puși la bătaie prin programul de finanțare", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 587

Consiliul Județean Constanța achiziționează servicii de verificare tehnică pentru construirea noului spital „Mama și Copilul”

02 Feb 2024 927

Cine face parte din echipa care va superviza livrarea la cheie a Departamentului Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 1306

Decizie importantă a instanței ce vizează proiectul „Construire corp nou - departament sănătatea mamei şi copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa”

07 Dec 2023 1025

Consiliul Județean Constanța, la mâna instanței de judecată Asocierea de firme care a vrut să construiască Spitalul Mama și Copilul a atacat în instanță decizia CNSC! Contractul de execuție ar putea fi reziliat!

27 Nov 2023 3252

LIVE TEXT Constanța Conferință de presă cu prilejul semnării contractului pentru Departamentul „Mama și Copilulׅ“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Nov 2023 1215

O companie din București va asigura supervizarea lucrărilor pentru Departament Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța (DOCUMENT)

25 Oct 2023 1447

Senatorul PNL, Septimiu Bourceanu clarificări în legătură cu Departamentul „Sănătatea mamei şi copilului” Constanța

22 Sep 2023 957

Ministrul Sănătății refuză să-l primească în audiență pe președintele USR Constanța! Anunțul lui Stelian Ion

21 Sep 2023 876

Știri Constanța Președintele CJC a anunțat că a fost semnat contractul de atribuire pentru spitalul Mama și Copilul

20 Sep 2023 1169

LIVE VIDEO- TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință. Iată ce se discută (FOTO)

20 Sep 2023 1392

ZIUA LIVE SOS Spitalul Mama și Copilul Stelian Ion – „De ce nu luptă președintele CJC pentru spitalul de pediatrie? Trebuia să-l convingă pe Rafila să șteargă Constanța de pe lista neagră”! (VIDEO)

14 Sep 2023 1728

ZIUE LIVE Deputatul Stelian Ion, precizări despre Spitalul Mama și Copilul din Constanța (VIDEO)

14 Sep 2023 1017

Bogdan Huțucă (PNL) „Spitalul dedicat sănătății mamei și copilului din Constanța va fi construit cu finanțare de la Banca Europeană de Investiții"

13 Sep 2023 1258

ZIUA LIVE Spitalul Mama și Copilul din Constanța a fost pus "la întârzieri" din pix?

13 Sep 2023 1424