A fost înaintată și o sesizare penală Controale pe litoral! Comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de peste 1,2 milioane de lei (FOTO)


Controale pe litoral, foto: Garda de Mediu Bilanțul acțiunilor de control desfășurate de comisarii GNM pe litoral a fost făcut public de către instituție. 

Pe toată durata vârfului de sezon estival, respectiv în perioada 11 iunie - 14 august, Garda Națională de Mediu a desfășurat o amplă acțiune de control în zona stațiunilor de pe malul Mării Negre, care a vizat verificarea respectării prevederilor legislației de mediu la nivelul unităților de cazare și alimentație publică, al șantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.

Acțiunea, care a fost coordonată de dl. comisar general adj. Florin Bănică, s-a desfășurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din țară, care au fost detașate pe litoral în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța și al eficientizării tipului de reacție în cazul sesizărilor primite de la cetățeni., transmit reprezentanții Gărzii de Mediu. 

Controale pe litoral, foto: Garda de Mediu
În timpul controalelor, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislației de mediu, fapt care a generat următoarele rezultate ale acțiunii de control:

• 182 de inspecții efectuate
• 84 de sacțiuni aplicate
• 1.204.000 lei valoarea totală a amenzilor
• 6 suspendări de activitate, o desființare de lucrări cu aducerea terenului la starea inițială, precum și confiscarea unui autovehicul.
• a fost înaintată și o sesizare penală, către organele în drept, pentru depozitări necontrolate de deșeuri.

Controale pe litoral, foto: Garda de Mediu
La finalul acțiunii, dl. Florin Bănică a declarat:

„Am extins numărul de controale în zona stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiștii care își petrec vacanța aici să se bucure de plaje și unități de cazare curate și primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancțiuni drastice și am ajuns până la suspendări de activitate și sesizări penale pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respecte legea.

Sperăm că, pe viitor, cei vizați vor înțelege că unde-i lege nu-i tocmeală și vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancționați!”


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sesizare penală pentru îngroparea deșeurilor în Lacul Techirghiol! Anunțul Gărzii Naționale de Mediu Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Sep 2022 561

Grad ridicat de poluare! Amenzi pentru constructorii care reabilitează bulevardul Ferdinand și Șoseaua Mangaliei din Constanța!

16 Sep 2022 848

Mormane de pământ provenit de la construcții sufocă malul lacului Siutghiol din Mamaia Sat. A fost sesizată Garda de Mediu!

12 Sep 2022 741

O parte din malul lacului Siutghiol este îngrădită. Senatorul USR, Remus Negoi a sesizat ANPA, Garda de Mediu şi ARBDD

03 Sep 2022 1143

Alertă în Portul Constanța. 33 tone de deșeuri depistate în două containere sosite din Israel (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 684

Poluare atmosferică în zona City Park Mall! Firma care reabilitează trama stradală, amendată de Garda de Mediu Constanța

25 Aug 2022 2378

Garda de Mediu Amendă de zeci de mii de lei pentru o stație de distribuție de carburanți din Constanța

22 Aug 2022 1495

Control la Năvodari! Lucrările de construire a unei spălătorii auto, desființate. Ce amendă a aplicat Garda de Mediu

11 Aug 2022 873

Amenzi de peste 2,5 milioane de lei, la Constanța! Raportul de activitate al Gărzii de Mediu Constanța

25 Jul 2022 593

Primăria Municipiului Medgidia, amendată Verificări ale Gărzii de Mediu Constanța. Ce au descoperit pe raza localității Valea Dacilor (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 782

Garda Națională de Mediu, prezentă pe litoral cu efective mărite

16 Jul 2022 707

Județul Constanța Amendă la Ciocârlia pentru depozitarea unor îngrărăminte pe câmp (GALERIE FOTO)

25 Jun 2022 633

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 5234

O parte dintre terasele Cherhanalei Ovidiu, demolate și aduse la forma inițială din autorizația de construire (GALERIE FOTO)

20 May 2022 3104

Amenzi în valoare totală de 813.500 lei aplicate de Garda Națională de Mediu Constanța în luna aprilie

14 May 2022 795