A fost inaugurat noul sediu al cofetăriei Crizantema (galerie foto)

cap_6.jpgSâmbătă, în prezenţa a zeci de invitaţi, a fost inaugurat noul sediu al cofetăriei Crizantema, situat pe strada Cibinului nr. 8 bis

Constănţenii amatori de dulciuri sunt aşteptaţi la cofetăria Crizantema, unde pot cumpăra prăjituri, torturi, fursecuri, tarte de fructe, bomboane de ciocolată şi îngheţată. La festivitatea de inaugurare a cofetăriei au fost prezenţi prietenii şi cunoscuţii administratorului Ion Munteanu, precum şi constănţenii clienţi fideli ai Crizantemei. „După 40 de ani de activitate în acest domeniu, am reuşit să fac o cofetărie după placul meu. Vă invit să ne treceţi pragul, pentru că produsele noaste sunt 101% naturale. Dacă e cazul să ne criticaţi, vă rog să o faceţi, ca să corectăm greşelile şi să continuăm să facem produse de calitate superioară.

Crizantema_1.jpg Toate produsele noastre sunt 100% naturale, nu au aditivi sau alte adaosuri chimice. Ingredientele care intră în compoziţia produselor noastre sunt naturale, de aceea şi gustul lor este deosebit", le-a spus invitaţilor săi Ion Munteanu, patronul SC Crizantema SRL. Prezent la eveniment, Silvian Miron, concurentul lui Ion Munteanu, a dezvăluit oaspeţilor că în urmă cu ani a făcut practică la Crizantema. „Cofetăria Crizantema e un loc minunat, unde şi-a pus amprenta profesionalismul echipei coordonate de Ion Munteanu. Cu ani în urmă, eu am făcut practica la Crizantema, care pot zice că m-a format ca profesionist", a subliniat Silvian Miron, patronul cofetăriei Silvian. La cofetăria Crizantema vor lucra aproximativ 50 de persoane.

Crizantema_2.jpg Patronul a invitat şi un maestru cofetar din Franţa, care îi va învăţa pe angajaţii cofetăriei reţete franţuzeşti de dulciuri. Noutatea cu care cofetăria Crizantema vine este diversificarea sortimentelor la toate produsele şi, ceea ce este foarte important, accesibilitatea preţurilor pentru toţi clienţii, indiferent de puterea lor financiară. Cofetarii de la Crizantema s-a gândit şi la persoanele care suferă de diabet, cărora le-au pregătit dulciuri fără zahăr. Cofetăria Crizantema a fost înfiinţată în anul 1982, iar de-a lungul anilor mulţi constănţeni i-au devenit clienţi fideli. Investiţia în noul sediu se ridică la 1,5 milioane de euro. Pentru Ion Munteanu, cofetăria reprezintă punctul culminant al activităţii profesionale, dedicându-se în totalitate profesiei şi pasiunii sale de maestru cofetar. Constănţenii care au fost prezenţi la festivitatea de inaugurare a noului sediu au ciocnit o cupă de şampanie şi s-au înfruptat din produsele dulci şi proaspete oferite de Crizantema SRL. Printre invitaţi s-au aflat Oscar Beneş, fostul director al Casei Judeţene de Pensii, Mihalache Muşat, consilier PSD şi patronul restaurantului „Aurora" din Mamaia, dar şi Constantin Babuş, director în cadrul Primăriei Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acţionarii Oil Terminal SA vor stabili valoarea dividendului brut. Adunarea Generală Ordinară, convocată în luna aprilie

28 Mar 2024 561

Tentative de fraudă de tip vishing, în numele Autorităţii de Supraveghere Financiară

05 Feb 2024 489

ASF a aprobat o nouă formulă de calcul a RCA pentru transportatori

19 Jan 2024 692

Constanța Drumul DJ226A Cetatea Histria-DN22/Tariverde. Istoric contracte și ce firme au beneficiat de peste 5 milioane de euro (VIDEO)

05 Dec 2023 1819

OTP Bank ar putea fi preluată de o altă bancă din România. Ce oferte au fost depuse?

18 Oct 2023 1799

Guvernul României ONG-urile au acceptat ideea obligației auditării financiare a asociațiilor și fundațiilor

20 Sep 2023 2571

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu introducerea uniformei obligatorii în școli? „Uniforma înseamnă disciplină și egalitate între copii“

17 Sep 2023 1875

Horoscop pentru miercuri, 23 august 2023 Evenimente importante în sfera profesională pentru una dintre zodii

23 Aug 2023 789

Cum s-a schimbat industria financiară după criza din 2008?

18 Aug 2023 692

Veste proastă pentru Maria Sabrina Nedelcu, fost consilier județean! Suma este imensă, însă decizia poate fi contestată

27 Jul 2023 1620

Cât valoarează sediul Gărzii Financiare din Constanța?

27 May 2023 1094

Ceaușescu & Partners SRL, desemnat auditor pentru trei ani CT BUS SA Constanța, de la pierdere la profit modest și cifră de afaceri record!

24 May 2023 1677

Luna nouă în Taur și zodiile –19 mai 2023, ora 1853, ora României

18 May 2023 1089

Constanța Situația financiară pe 2022 a Federației Române de Oină și raportul privind activitatea. An competițional jubiliar

05 May 2023 990

Horoscop Este rost de întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat pentru cei din zodia Fecioară

05 May 2023 849